Scriind asta – la sfârşitul lui iunie 2018 (pe când nu apăruseră încă pe firmament stelele lui Ciolacu şi Ciucă) – îmi doream să nu se întâmple, să fiu profet mincinos. Atunci, într-una dintre istericalele Guvern-Opoziţie, Klemenen Hunor a aruncat către politrucii dâmboviţei (un dâmboviţel, doi dâmboviţei) memorabilul panseu: aveţi de toate, vă lipsesc doar un lider şi o viziune.
“(…) Ce urmează? Să privim lung cum se goleşte România, fluierând a pagubă. Cei care vor avea unde şi puterea să plece vor pleca, vor rămâne pensionarii, asistaţii, lumina parşivă a televizorului, ploile torenţiale de după-amiază, bicicleta Preşedintelui, promoţiile la tigăi, gropile din asfalt, doctorate ambalate şi în vrac, câmpul de luptă anticorupţie presărat cu cadavrele umflate ale achitaţilor, inundat de mărăcini, regulamentele de ordine interioară scrise cu litere roşii de-o şchioapă, nostalgia bordelurilor virtuale, mirosul pestilenţial al speranţei, sfârşitul ca un nou început, rânjetul uscat al artezienelor goale, rostogolirea gâfâită a orelor, autostrăzi scufundate, cozile la reformă, dezacordurile violente între subiect şi predicat şi orizontul sălciu al viitorului anterior ascuns în pliurile minţii noastre”.
Vezi mai multe articole din categoria editorialistii
Nu mi se pare că am intrat într-un an nou. Suntem tot în anul cârtiţei.
Source URL: https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-lelia-munteanu-romania-mereu-la-viitorul-anterior-22631879