Tanczos Barna

UDMR a reproșat USR ieșirea din coaliție. Tanczos Barna: „Noi nu ne-am ridicat de la masă. Fără noi ar fi haos”

Ministrul finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, 30 decembrie, că partidul din care face parte, UDMR, este „vocea raţiunii” în Guvernul PSD-PNL-UDMR și a trimis o săgeată spre USR, partid care a fost exclus din coaliție.

„În momentul în care am început negocierile pentru formarea acestui Guvern, am văzut atunci cifrele reale prezentate de colegii noştri de coaliţie iar noi, spre deosebire de alţii, nu ne-am ridicat de la masă (n.red. – trimitere la partidul condus de Elena Lasconi). Spre deosebire de alţii, am decis să susţinem acest guvern, să facem parte din această coaliţie, să asigurăm o majoritate parlamentară pentru a ieşi din această situaţie dificilă”, a declarat ministrul finanţelor la briefingul de presă de la Palatul Victoria, după ședința de Guvern.

Și a continuat: „Fără UDMR, probabil, în momentul de faţă, am avea un guvern minoritar, am avea haos. Noi, când am intrat în această coaliţie, nu am intrat ca să fim spectatori, ci să muncim, să ne asumăm răspunderi. Nu am luat ministere uşoare, eu personal mi-am asumat acest rol ingrat de ministru al finanţelor”.

„Vrem să rămânem în continuare vocea raţiunii în acest Guvern, vrem să schimbă obiceiuri şi să aducem România pe o traiectorie a credibilităţii, a sustenabilităţii, a echităţăţii sociale şi a respectului faţă de cetăţean şi antreprenori”, a conchis Tanczos Barna.

Deși la începutul lunii decembrie USR a semnat un acord pentru formarea unei coaliții proeuropene alături de PSD și PNL, partidul condus de Elena Lasconi a fost exclus din coaliție pe 20 decembrie și nu face parte din actualul Executiv.

În aceste condiții, PSD primit 8 ministere, PNL 6 ministere, iar UDMR 2 ministere.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Source URL: https://www.libertatea.ro/stiri/udmr-a-reprosat-usr-iesirea-din-coalitie-tanczos-barna-noi-nu-ne-am-ridicat-de-la-masa-fara-noi-ar-fi-haos-5141562


Analyse


2025-03-06 13:38:22

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 2.5)

Subject: UDMR critica USR pentru iesire

Entity Sentiment:

  • UDMR: positive (score: 0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 5)
  • USR: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Tanczos Barna: positive (score: 0.5 magnitude: 1, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Elena Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: UDMR critica USR pentru iesirea din coalitie, subliniind rolul sau in mentinerea stabilitatii guvernamentale.

Summary: UDMR a criticat USR pentru iesirea din coalitie, subliniind ca fara UDMR ar exista haos guvernamental. Tanczos Barna a declarat ca UDMR este vocea ratiunii in guvernul PSD-PNL-UDMR si ca partidul sau nu a parasit masa negocierilor, spre deosebire de altii. USR, condus de Elena Lasconi, a fost exclus din coalitie pe 20 decembrie, iar in prezent PSD detine 8 ministere, PNL 6, iar UDMR 2.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.