Daniela Bârsan, consilier prezidențial și unul dintre cei mai apropiați oameni ai președintelui Klaus Iohannis, a fost eliberată din funcţie, la cerere, a anunțat marți, 31 decembrie, Administrația Prezidențială.
Decretul, semnat de Klaus Iohannis, va produce efecte din 3 ianuarie 2025. Daniela Bârsan a fost numită consilier de stat în aprilie 2015, iar în decembrie 2019 a fost numită consilier prezidențial.
Bârsan a stat lângă președintele Iohannis în cele mai importante momente care s-au petrecut la Cotroceni în ultimii ani, inclusiv recent, la consultările cu partidele politice pentru desemnarea unui premier care să formeze Guvernul.
Șefa departamentului comunicare al Administraţiei Prezidenţiale o va înlocui la CNA pe Cristina Pocora, al cărei mandat a expirat.
Consiliul Naţional al Audiovizualului este format din 11 membri, fiecare cu un mandat de 6 ani. Aceştia sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de şase ani, astfel: 3 la propunerea Senatului, 3 la propunerea Camerei Deputaţilor, 2 la propunerea preşedintelui României şi 3 la propunerea Guvernului.
Noul președinte al CNA va fi ales în ianuarie 2025 pentru un mandat de 6 ani.
Valentin Jucan – vicepreședinte CNA
Vasile Bănescu – membru CNA
Daniela Bârsan – membru CNA
Orsolya Eva Borsos – membru CNA
Oana Dincă – membru CNA
Lucian Dindirică – membru CNA
Monica Gubernat – membru CNA
Ionel Palăr – membru CNA
Dorina Rusu – membru CNA
Georgică Severin – membru CNA
Mircea Toma – membru CNA
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Source URL: https://www.libertatea.ro/stiri/daniela-barsan-consilier-klaus-iohannis-cna-consiliul-national-audiovizualului-5141604
