Ministrul Finanțelor, despre un ajutor dat pensionarilor cu pensii mici: Vom veni cu detalii după 20 ianuarie

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre un ajutor dat pensionarilor cu pensii mici, că vor lucra la aceste calcule în cursul lunii ianuarie şi vor veni cu detalii după 20 ianuarie, el precizând că spaţiul bugetar ne va conduce pe tot parcursul lui 2025 iar stabilitatea este primordială. Dacă ne asumăm un deficit bugetar, trebuie să îl respectăm, în condiţiile în care avem în faţă provocări semnificative şi pe plan naţional şi pe plan internaţional, a mai spus Barna, potrivit News.ro.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat la Guvern despre indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025, prin noua lege a pensiilor şi despre acele ajutoare pregătite pentru cei cu pensii mici.

„Într-adevăr, domnul prim-ministru a menţionat această posibilitate în dialogul tripartit. Vom lucra la aceste calcule în cursul lunii ianuarie. Vom veni cu detalii după data de 20 ianuarie. Impactul trebuie calculat exact. Da, mi-ar fi plăcut ca statul român să-şi asume angajamente care pot fi respectate. Efectul creşterilor de cheltuieli din 2024 se va duce în lanţ, pe foarte mulţi ani înainte. Obligaţia mea ca viceprim-ministru şi ca ministru al Finanţelor este să caut soluţia plăţilor corecte, a tuturor angajamentelor din 2024, la nivelul sfârşitului de an, în 2025. Putem asigura acest lucru, urmând ca în 2026 să revedem care sunt posibilităţile de compensare a acestor amânări, practic, care au avut loc o dată cu aprobarea Ordonanţei de urgenţă”, a explicat Tanczos Barna.

Ministrul a precizat că vor veni cu detalii în două săptămâni despre aceste ajutoare.

„Vom reveni cu siguranţă cu detalii într-o săptămână, două săptămâni, după ce începem să lucrăm la buget şi vedem cifrele exacte. Spaţiul bugetar este cel care ne va conduce pe tot parcursul anului 2025. Încă o dată, stabilitatea este primordială. Mesajul nostru către pieţele financiare trebuie să fie ferm. Dacă ne asumăm un deficit bugetar, trebuie să îl respectăm, în condiţiile în care avem în faţă provocări semnificative şi pe plan naţional şi pe plan internaţional. Deci, lucrurile trebuie ţinute sub control, iar ceea ce se va propune şi se va promite în bugetul anului 2025, trebuie respectat ca atare. Nu mai putem să ne permitem derapaje nici în sus, nici în jos. Dacă bugetăm nişte cheltuieli care încap în anvelopa bugetară, ele trebuie făcute. Dacă nu pot fi făcute, trebuie spus la început în ianuarie că anul acesta nu avem posibilitatea plăţilor respective şi trebuie asumate aceste lucruri”, a arătat Tanczos Barna.

El a subliniat că de aceea vor să aducă o schimbare în ceea ce priveşte abordarea acestor teme la nivel guvernamental.

Editor : Liviu Cojan

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/ministrul-finantelor-despre-un-ajutor-dat-pensionarilor-cu-pensii-mici-vom-veni-cu-detalii-dupa-20-ianuarie-3064325


Analyse


2025-03-05 13:40:57

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Ajutor pentru pensionari cu pensii mici

Entity Sentiment:

  • Tanczos Barna: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Ministerul Finantelor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • News.ro: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Finance
  • Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Finance,Politics

Excerpt: Ministrul Finantelor, Tanczos Barna, a declarat ca vor lucra la calculele pentru un ajutor destinat pensionarilor cu pensii mici si vor oferi detalii dupa 20 ianuarie, subliniind importanta stabilitatii bugetare.

Summary: Ministrul Finantelor, Tanczos Barna, a anuntat ca se lucreaza la calculele pentru un ajutor destinat pensionarilor cu pensii mici, cu detalii ce vor fi oferite dupa 20 ianuarie. Barna a subliniat importanta respectarii deficitului bugetar si a stabilitatii financiare, mentionand ca impactul cresterilor de cheltuieli din 2024 va fi resimtit pe termen lung. El a precizat ca detaliile vor fi disponibile in doua saptamani, dupa ce se vor analiza cifrele bugetare. Barna a subliniat necesitatea unei abordari ferme fata de pietele financiare si a respectarii promisiunilor bugetare pentru 2025.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.