Va deveni curentul extremist predominant în România, la fel ca în alte țări din Europa de Vest? Anularea alegerilor, doar o „victorie” de etapă

Rezultatele alegerilor parlamentare și al primului tur de prezidențiale, anulat între timp prin decizia CCR, a arătat o tendință sumbră de vot în societatea românească. Pe de o parte, votul a fost unul clar împotriva actualei clase politice, un vot anti-sistem, dar, de cealaltă parte, acesta a fost canalizat în mare parte către partide și entități extremist-naționaliste, fapt care pe termen lung poate avea efecte negative asupra calității democrației din România. Se pune întrebarea dacă ”fenomenul Călin Georgescu” și valul de extremism cu care vine este doar o chestiune „de moment”, iar acum țara răsuflă ușurată după anularea primului tur, sau dacă peste 4-5 ani, balanța va înclina înspre partidele așa-zis suveraniste.

Jurnalistul Ion M. Ioniță face diferența dintre suveranism, așa cum sunt numiți reprezentanții AUR, POT și SOS în spațiul public, și extremism-naționalism, ceea ce sunt, de fapt, aceștia.

„A crescut foarte mult acest curent, numit suveranist. Nu este o denumire chiar proprie, exactă. De fapt, este un curent extremist-naționalist, care vede lumea cu totul altfel decât o vedem acum. Actuala arhitectură europeană, dar și globală, privește lumea într-un sistem win-win, în care toți pot să câștige. Naționaliștii văd un joc cu sumă zero, în care doar unul câștigă și celălalt pierde. Astfel încât, acest curent a crescut foarte mult, nu vor cooperare internațională, vor fiecare pentru el”, afirmă Ion M. Ioniță pentru Ziare.com.

Acesta subliniază că suveranismul a crescut în România pe fondul unei ascensiuni generalizate în Europa.

„De ce a crescut? Este un fenomen global, îl vedem și la noi, și în Europa, dar și în alte părți. Probabil se va discuta mult despre acest fenomen. Se întâmplă în istorie, am mai avut momente în istorie de creștere a mișcărilor extremist-naționaliste, ba chiar am avut și momente în care au preluat controlul în state puternice ale lumii și asta a dus inevitabil la războaie și catastrofe umanitare”, adaugă jurnalistul.

Nemulțumirile oamenilor, spune analistul, sunt alimentate de teoriile conspirației și de fricile propagate pe rețelele de socializare.

„Nu știm dacă acest curent a ajuns la apogeu sau va mai crește. S-ar putea să mai crească. Asta este o realitate, pentru că foarte mulți oameni sunt nemulțumiți, există opinii larg răspândite de platformele de socializare, tot felul de conspirații și de frici care sunt induse în mintea oamenilor, iar una dintre aceste teme importante este teoria conspirației, conform căreia elitele lucrează împotriva poporului”, precizează el.

Ion M. Ioniță explică faptul că se face o distincție foarte clară între elitele care conduc și popor, iar poporul este îndemnat să urască elitele, chiar dacă ele provin tot din popor.

„Am văzut ce s-a întâmplat în pandemie, am văzut ce se întâmplă acum cu aceste datorii care înverșunează foarte mult oamenii și îi duc la ideea că trebuie aruncat totul și trebuie ceva pus în loc, ceva foarte radical, alături de popor”, adaugă Ioniță.

Acesta spune că este greu de prezis cât va mai evolua extremism-naționalismul pe viitor, dar perspectivele sunt destul de sumbre.

Și jurnalistul subliniază că noile mijloace tehnologice vor contribui major la evoluția situației sociale și politice și că intrăm pe un tărâm necunoscut.

Politologul Cristian Pîrvulescu nu este atât de sigur că tendințele suveraniste vor crește foarte mult în următorii ani și că depinde mai mulți de ceilalți actori, societatea civilă, clasa politică tradițională și mass-media, cum gestionează situația.

„Nu sunt așa de convins că va crește acest curent suveranist. În primul rând pentru că este aberant. Suveranismul este aberant în sine. Este extremă dreapta, fascism. Nu e suveranism. Depinde foarte mult de mediu. Partidele au înțeles foarte bine care este mecanismul, deci nu ideile acestea câștigă”, afirmă Cristian Pîrvulescu.

Acesta a subliniat faptul că platformele de tipul TikTok sunt unul dintre motoarele care tractează această ideologie.

„Dacă nu luăm nicio măsură, sigur că merităm ceea ce pățim, dar acesta este un avertisment. Pur și simplu asta s-a întâmplat. Nu trecem pentru prima dată prin această isterie, în istorie. De fiecare dată când au apărut noi forme de comunicare, și aici mă refer exclusiv la tehnologie, de la tipar, sau chiar de la icoane. Toate aceste metode care la vremea lor au fost revoluționare au creat tendințe de genul acesta. Unele au putut fi controlate, altele nu, au dus la căderea imperiilor, la schimbarea istoriei, de multe ori într-un sens bun”, spune politologul.

Pîrvulescu susține că o crește a curentului este posibilă doar în măsura în care acestea dispun de pârghiile necesare.

„Cred că această creștere va exista doar în măsura în care instrumentele pe care le folosesc vor exista. Toate aceste grupări sunt dependente și ajutate în mod subversiv de cei care promovează războiul hibrid și, cred că este evident în momentul de față, că nu vorbim de un singur stat, ci de mai multe state care folosesc acest instrument”, completează acesta.

Politologul George Jiglău consideră că nimeni nu a ieșit bine după anularea alegerilor prezidențiale și că există probleme în ceea ce privește calitatea legii.

„Sigur că toată lumea răsuflă ușurată, dar asta nu e neapărat un cec în alb și evident că a avut loc un abuz al legii care atrage întrebări și nevoia unor răspunsuri. Întrebările rămân oricum și când spun că este un abuz raportat la lege, problema nu o plasez neapărat pe ideea de abuz, ci mai degrabă pe calitatea legii”, afirmă Jiglău.

Acesta consideră că în perioada următoare, în discursul suveraniștilor, va fi invocată „voința poporului”, „pe bună dreptate”, însă el precizează că tocmai această voință „te poate duce în groapă”, dând drept exemplu Brexit-ul.

„Evident că războiul acesta, ca să-i spunem așa, se va duce pe mai mulți ani. Nu știu dacă se va termina vreodată, pentru că ceea ce am văzut acum nu este ceva nou. A fost iarăși un episod dintr-o dinamică care a început de la Referendumul pentru Familie, dacă nu chiar mai devreme, în care polarizarea aceasta, pe valori, românism adevărat, a fost extrem de vizibilă”, spune Jiglău.

Acesta consideră că în perioada care urmează, politicienii „pro-europeni” trebuie să se deștepte și să aibă performanțe mai bune și România să întoarcă „corabia” către o direcție bună.

„Premize să mai crească, cu siguranță sunt. Depinde mai mult, nu neapărat de performanța sau de discursurile unui partid ca AUR, ci mai mult despre cum reacționează ceilalți, care nu se identifică cu acest curent. E și riscul ca și din partidele mainstream să se ducă în direcția aceasta”.

Politologul precizează că mai important este ce va face clasa politică, ce va face mass-media, dar și formatorii de opinie, pentru a atenua creșterea extremismului.

Source URL: https://ziare.com/extrema-dreapta/curent-predominant-urmatorii-ani-1912889


Analyse


2025-03-27 07:49:12

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Extremismul in Romania

Entity Sentiment:

  • Romania: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • Calin Georgescu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Ion M. Ionita: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Cristian Pirvulescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • George Jiglau: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • AUR: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Europa: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Society

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Extremism,Public Safety

Excerpt: Articolul discuta despre cresterea curentului extremist-nationalist in Romania, comparativ cu alte tari din Europa de Vest, si implica efectele negative asupra democratiei si societatii romanesti.

Summary: Articolul analizeaza cresterea curentului extremist-nationalist in Romania, comparativ cu alte tari din Europa de Vest, si implica efectele negative asupra democratiei si societatii romanesti. Se discuta despre anularea alegerilor si impactul acestui fenomen asupra viitorului politic al tarii. Jurnalistii si politologii mentionati in articol subliniaza pericolele suveranismului si rolul retelelor sociale in propagarea teoriilor conspirative. Se evidentiaza importanta reactiei clasei politice si a societatii civile pentru a contracara aceste tendinte.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.