Cristian Preda, despre numirile controversate din Ministerul Educației: ”Am putea să ne mândrim că am depășit Burkina Faso”

Politologul Cristian Preda, profesor de Științe Politice la Universitatea din București, a criticat unele numiri controversate din Ministerul Educației.

Preda își începe un mesaj postat pe Facebook declarându-se sceptic în privința anunțului referitor la reducerea numărului secretarilor de stat. ”Când s-a mai anunțat așa ceva, numărul lor a crescut”, a subliniat politologul cu ironie.

Preda a amintit apoi de secretarul de stat care se ocupă de universități, Gigel Paraschiv, care ocupă funcția respectivă din 2012, subliniind că nu mulți s-au aflat pe un post asemănător atât de mult timp.

”Îl rog, însă, pe noul ministru al educației să nu cumva să se atingă de secretarul de stat Gigel Paraschiv, instalat de USL în 2012 în fotoliul din str. General Berthelot, ca să se ocupe de universități. Nu există, din câte știu eu, prea mulți români care să fi ocupat vreme de 12 ani un asemenea post. E păcat ca GP să nu stabilească un record și pe plan internațional! Am putea astfel să ne mândrim și noi că am depășit Burkina Faso, dacă nu la salariile din universități, măcar la lungimea carierei secretarului de stat care se ocupă de ele.

La fel, ar fi păcat ca ministrul cel nou să se separe de subsecretarul de stat numit de Ligia Deca în 2021, căci acesta deține deja un record mondial greu de egalat: e un demnitar care a făcut licența în doi ani și masterul în unul singur. Unde mai găsești un asemenea geniu căruia să-i dai pe mână educația?”, a scris Cristian Preda.

Source URL: https://ziare.com/cristian-preda/numiri-controversate-secretar-stat-ministerul-educatiei-1914507


Analyse


2025-03-01 17:45:06

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Critica numirilor in educatie

Entity Sentiment:

  • Cristian Preda: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Ministerul Educatiei: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Gigel Paraschiv: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Burkina Faso: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Ligia Deca: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Education

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Cristian Preda critica numirile controversate din Ministerul Educatiei, subliniind ironia si scepticismul fata de anunturile de reducere a numarului de secretari de stat.

Summary: Cristian Preda, profesor de Stiinte Politice, critica numirile controversate din Ministerul Educatiei, exprimandu-si scepticismul fata de anunturile de reducere a numarului de secretari de stat. El mentioneaza ironic ca, desi se anunta reduceri, numarul acestora a crescut in trecut. Preda subliniaza longevitatea lui Gigel Paraschiv in functia de secretar de stat pentru universitati, ocupata din 2012, si ironizeaza recordurile de cariera ale altor demnitari, comparand situatia cu Burkina Faso.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.