Octavian Oprea, PNL, despre ordonanţa trenuleţ: Nu s-a luat încă o decizie

Întrebat ce anume se va întâmpla, în urma ordonanţei trenuleţ, Octavian Oprea (PNL) a spus că „urmează o situaţie economică complicată, nu doar pentru români, ci pentru toate ţările din Uniunea Europeană”.

El a spus că aceasta se vrea a fi „o reformă a întregii administraţii publice de la care să plecăm. Şi în primul rând o reformă a lumii politice”.

Oprea a punctat că au fost comasate ministere, dar şi redus numărul de secretari de stat. „Prin această ordonanţă de urgenţă despre care vorbeşte toată lumea vizăm în primul rând îngheţarea indemnizaţiilor demnitarilor. Pentru că acestea sunt îngheţate la nivelul anului 2020, dacă nu mă înşel, vor fi îngheţate în continuare”, a mai spus depuatul liberal, la Antena 3 CNN.

Vezi mai multe articole din categoria politic

„În primul rând nu s-a luat încă o decizie. După această sedinţă care are loc astăzi (n.r. „vineri”), evident că conducătorii informaţiilor politice din arcul guvernamental vor stabili foarte clar ce măsuri se vor lua. (…) se va da o decizie la guvern. Însă, până atunci, toate lucrurile acestea sunt sub formă de discuţii. Nu avem ce să comentăm pentru că nu s-au luat aceste decizii încă”, a mai spus el, potrivit sursei citate anterior.

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/octavian-oprea-pnl-despre-ordonanta-trenulet-nu-s-a-luat-inca-o-decizie-22624913


Analyse


2025-04-06 08:04:57

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Ordonanta trenulet discutata

Entity Sentiment:

  • Octavian Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Uniunea Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Antena 3 CNN: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Octavian Oprea discuta despre ordonanta trenulet si impactul economic complicat, mentionand ca nu s-a luat inca o decizie finala.

Summary: Octavian Oprea, membru PNL, a discutat despre ordonanta trenulet, subliniind ca nu s-a luat inca o decizie finala. El a mentionat ca se asteapta o situatie economica complicata nu doar pentru Romania, ci pentru toate tarile din Uniunea Europeana. Oprea a precizat ca ordonanta vizeaza o reforma a administratiei publice si a lumii politice, incluzand comasarea ministerelor si reducerea numarului de secretari de stat. Indemnizatiile demnitarilor vor ramane inghetate la nivelul anului 2020. Deciziile finale urmeaza sa fie stabilite dupa sedinta guvernamentala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.