Ciolacu, explicații în scandalul Nordis: Zborurile au fost pe banii mei. Intenţionat se face o confuzie între o agenţie de turism şi o companie

 Marcel Ciolacu a venit, de Crăciun, cu explicaţii privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis. Premierul susține că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali și a spus că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său.

Explicațiile vin după ce, pe 23 decembrie, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă va prezenta public facturile şi chitanţele de la zborurile Nordis, aşa cum a promis în campania electorală, pentru a demonstra că şi-a plătit singur vacanţele, răspunzând atunci că i-a scris lui Moş Crăciun să îi pună facturile sub brad.

În seara de Crăciun, el a revenit cu noi precizări pe TikTok, făcând publice facturile.

„Cel mai mare atac asupra mea în această campanie electorală a ţinut de nişte zboruri de-ale mele, dar fără să se facă diferenţa că eu am zburat pe banii mei, pe banii mei personali, nu pe bani publici. Toate zborurile pe bani publici au fost la economic şi la fel voi continua”, a spus Ciolacu.

Premierul a mai spus că acele zboruri sunt cumva legate de falimentul unei companii.

„Acum câţiva ani, acea companie nu avea nicio problemă, dimpotrivă, foarte multe persoane publice sau private importante din România având contracte cu acea companie, în acel moment nici patronii acestei companii şi nici compania nu prezentau că ar avea anumite probleme. Ce probleme au şi cum se va termina această poveste nu este treaba mea, este treaba justiţiei”, a precizat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a continuat afirmând că „intenţionat se face o confuzie între o agenţie de turism şi o companie, deoarece, acum câţiva ani, aveau aceeaşi denumire”.

„Cred că treaba mea era să demonstrez că am toate cheltuielile pe care le-am făcut, le-am făcut din banii mei personali, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea. Asta este una dintre facturi, plătită cu ordin de plată, aceasta este a doua factură, iar aceasta este a treia factură. Normal că intenţionat se face o confuzie între o agenţie de turism şi o companie, deoarece, în acel moment, acum câţiva ani, aveau aceeaşi denumire. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi cred că greşeala a fost total a mea. Eu am reacţionat greşit şi emoţional pentru că răspunsul meu ar fi inclus şi un membru al familiei, de fapt pe unicul meu fiu. Am crezut că aşa îl pot proteja pe fiul meu, dar am greşit şi îmi cer scuze pentru acest lucru”, a mai spus Ciolacu.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/ciolacu-explicatii-in-scandalul-nordis-zborurile-2411035.html


Analyse


2025-03-02 11:33:10

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Explicatii zboruri personale Ciolacu

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Nordis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Mos Craciun: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Public Figures

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Marcel Ciolacu ofera explicatii despre zborurile cu Nordis, afirmand ca au fost platite din banii personali si nu publici.

Summary: Marcel Ciolacu a oferit explicatii despre zborurile efectuate cu aeronava Nordis, subliniind ca toate cheltuielile au fost acoperite din fonduri personale, nu publice. El a recunoscut ca a reactionat emotional la aparitia informatiilor in presa si a prezentat facturile pe TikTok pentru a demonstra acest lucru. Ciolacu a mentionat ca zborurile sunt legate de falimentul unei companii si a clarificat confuzia intentionata intre o agentie de turism si o companie, care aveau aceeasi denumire in trecut. El si-a cerut scuze pentru reactia initiala, care a inclus si referiri la fiul sau.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.