Ședințe de plen la Parlament în această dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului / Iohannis, așteptat apoi să facă anunțul privind premierul

Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. Surse politice au declarata pentru HotNews.ro că membrii coaliției s-au înțeles ca liberalul Ilie Bolojan (PNL) să fie președintele Senatului, iar Ciprian Șerban (PSD) urmează să fie ales președinte al Camerei Deputaților.

La ora 08:30, PSD, PNL și UDMR sunt așteptate să semneze acordul privind coaliția de guvernare, potrivit unor surse politice.

Aceleași surse au precizat că, la ora 11:00, președintele Klaus Iohannis ar putea face un anunț oficial în ceea ce privește desemnarea noului premier. Iohannis a declarat, duminică, după consultările avute la Palatul Cotroceni cu partidele că după alegerea președinților celor două Camere ale Parlamentului, va face și o propunere de premier.

Plenul Camerei a fost convocat pentru ora 09:00. Pe ordinea de zi este alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor prin vot secret cu buletine de vot și alegerea unor noi membri ai Biroului permanent prin vot deschis.

Plenul camerei superioare a Parlamentului a fost convocat tot de la ora 09:00, cu un singur punct pe ordinea de zi: alegerea președintelui Senatului prin vot secret.

Câți deputați și câți senatori are fiecare partid

Din partea căror partide sunt cei 312 deputați din legislatura 2024-2028: 

  • PSD – 86 de mandate de deputat;
  • AUR – 63 deputați;
  • PNL – 49 deputați;
  • USR – 40 deputați;
  • SOS România – 28 deputați;
  • POT – 24 deputați;
  • UDMR – 22 deputați.
  • minorități – 19 deputați

Din partea căror partide sunt cei 134 de senatori din legislatura 2024-2028: 

  • PSD – 36 de mandate de senator;
  • AUR – 28 de senatori;
  • PNL – 22 de senatori;
  • USR – 19 senatori;
  • SOS România – 12 senatori;
  • UDMR – 10 senatori;
  • POT – 7 senatori.

Camera Deputaţilor s-a reunit, vineri, în prima şedinţă de plen din noua legislatură 2024-2028. Vineri, 20 decembrie, a fost prima zi pentru parlamentarii care au fost aleși în urma alegerilor generale din 1 decembrie.

Şedinţa de plen a fost condusă de Sereş Deneş, parlamentar UDMR, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri patru deputaţi, în calitate de secretari. Deputaţii au început şedinţa cu un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei Române din 1989.

Cum va arăta viitorul Guvern

Noul Guvern va avea 16 ministere din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR, arată ultimele negocieri dintre cele trei partide care vor forma coaliția de guvernare.

Din Executiv vor face parte Emil Hurezeanu, ministru de Externe propus de PNL, la fel ca și Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Pentru portofoliul Justiției, PSD l-a propus pe avocatul și deputatul de Dolj Radu Marinescu.

Vicepremieri în noul executiv vor fi Marian Neacșu (PSD), ministru fără portofoliu, și Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării).

Cum arată lista miniștrilor din viitorul Guvern, potrivit unor surse politice.

Ministerele PSD

Vicepremier fără portofoliu: Marian Neacşu
Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
Ministerul Culturii – Natalia Intotero
Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu
Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu

Ministerele PNL

Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu
Ministerul Educaţiei – Daniel David
Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş
Ministerul Mediului – Mircea Fechet
Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

Ministerele UDMR

Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (și vicepremier)
Ministerul Finanţelor – Tanczos Barna

Source URL: https://hotnews.ro/sedinte-de-plen-la-parlament-in-aceasta-dimineata-pentru-alegerea-presedintilor-camerei-deputatilor-si-senatului-iohannis-asteptat-apoi-sa-faca-anuntul-privind-premierul-1867576


Analyse


2025-03-05 02:30:15

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)

Subject: Alegerea presedintilor Camerelor Parlamentului

Entity Sentiment:

  • Parlamentul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Ciprian Serban: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Emil Hurezeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Daniel David: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Radu Marinescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Parlamentul Romaniei se reuneste pentru alegerea presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, iar Klaus Iohannis urmeaza sa anunte premierul.

Summary: Parlamentul Romaniei se reuneste pentru a alege presedintii Camerei Deputatilor si Senatului. Surse politice indica faptul ca Ilie Bolojan va fi ales presedinte al Senatului, iar Ciprian Serban al Camerei Deputatilor. PSD, PNL si UDMR urmeaza sa semneze un acord de coalitie. Klaus Iohannis este asteptat sa anunte noul premier. Noul guvern va avea 16 ministere, impartite intre PSD, PNL si UDMR, cu nume precum Emil Hurezeanu si Daniel David printre ministri.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.