Alexandru Tănase şi Mihai Rădoi, bancheri: Mai are rost ţintirea inflaţiei în condiţiile actuale, de totală incertitudine? Da, dar ajustarea operativă a ţintelor de inflaţie la condiţiile fiecărei etape în parte este singura soluţie viabilă care se impune în aceste vremuri tulburi

În Raportul asupra stabilităţii financiare publicat de Banca Naţională a României (BNR) în decembrie 2024 sunt menţionate of serie de incertitudini globale care au avut şi vor avea în continuare un impact direct asupra evoluţiei inflaţiei. Cauzele majore ale proceselor inflaţioniste din ultimii ani sunt identificate corect. Ceea ce este îngrijorător este însă faptul că simpla menţionarea a unor factori majori (de exemplu, costul gravelor conflicte/războaie precum “operaţiunea militară specială”, cum eufemistic a fost definită de Federaţia Rusă invadarea Ucrainei din februarie 2022) nu face decât să alimenteze şi mai mult incertitudinile prezente asupra unor indicatori majori cum ar fi creşterea economică, echilibrele bugetare, evoluţia masei monetare, inflaţia şi altele. Practic, acurateţea şi eficienţa unor previziuni economice făcute de băncile centrale din multe ţări şi de organismele financiare internaţionale sunt, pur şi simplu, puse în pericol.

Unul dintre obiectivele politicii monetare din mai multe ţări, atât dezvoltate cât şi din pieţele emergente, are o denumire consacrată în limba engleză şi anume “targeting inflation” care a fost tradus şi încetăţenit şi în limbajul monetar românesc sub denumirea de “ţintirea inflaţiei”. Scopul este bine definit: inflaţia trebuie ţinută în limite acceptabile pentru a permite o dezvoltare economică sănătoasă. Aşa a apărut ţinta pe care băncile centrale o urmăresc perseverent. În multe ţări dezvoltate nivelul acceptabil este de 2%. Acesta este şi cazul Angliei unde Bank of England – Banca Angliei (BoE, the Old Lady, sau Bătrâna Doamnă, o instituţie respectabilă de peste 300 de ani) ia măsuri pentru a menţine inflaţia în jurul ţintei de 2%, ţintă stabilită de Guvernul englez. Când acest obiectiv nu este atins, aşa cum s-a întâmplat de multe ori, Banca Angliei pregăteşte o scrisoare pentru Guvern în care se explică de ce nu a fost atins obiectivul şi mai ales ce urmează a se întreprinde sau ce măsuri monetare se vor introduce pentru atingerea nivelului ţintă. În ultimii ani, Banca Angliei a pregătit multe asemenea scrisori pentru că în realitate nivelul de 2% al inflaţiei anuale nu a mai fost atins de o bună perioadă de vreme. Datele din Graficul 1 de mai jos, publicate de Oficiul National de Statistică, sunt concludente şi nu necesită explicaţii suplimentare. 

Nivelul inflaţiei de 2,6% înregistrat în luna noiembrie 2024 a fost argumentul principal al Băncii Angliei de a menţine, cum era de aşteptat, rata dobânzii de bază (base rate) la nivelul de 4,75% în şedinţa sa de politică monetară din 19 decembrie 2024. Pentru comparaţie, menţionăm că Sistemul Federal de Rezerve din SUA a redus dobânda la fondurile federale la 4,25-4,50% pe 18 decembrie 2024 în contextul unei creşteri economice sănătoase de 2,5%, anualizată pentru întregul an 2024, iar Banca Centrală Europeană, de asemenea, a redus de curând dobânda de refinanţare la 3,65%. 

Trendul recent de creştere a inflaţiei nu a fost ceea ce Guvernul Laburist condus de Sir Keir Starmer şi-ar fi dorit. Noul buget pe anul 2025 aprobat în octombrie 2024, care cuprinde măsuri dure de creştere a taxelor pentru a colecta 40 miliarde de lire sterline (vezi cazul creşterii contribuţiilor la asigurările sociale şi al taxelor de moştenire în cazul fermierilor care au dus la proteste masive în centrul Londrei) sau de reducere a cheltuielilor (vezi tăierea dramatică a ajutoarelor/subvenţiilor pentru consumurile energetice pe timpul iernii care a afectate milioane de bătrâni) a dezamăgit mediul de afaceri şi segmentele largi ale populaţiei care au acordat un vot de încredere Partidului Laburist în alegerile generale din 4 iulie 2024. Preţul benzinei la pompă, un indicator cheie al percepţiei proceselor inflaţioniste din această ţară, precum şi creşterea preţurilor la alimente, îmbrăcăminte (inclusiv de copii), băuturi ne-alcoolice, alcool şi tutun sunt evidente în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor englezi.

În acest context politic internaţional turbulent, noul buget a fost criticat de opoziţia conservatoare din Parlamentul englez ca stimulând inflaţia pe care Banca Angliei se străduieşte să o menţină sub control. Revenind la datele din Graficul 1, se vede clar că ţintirea inflaţiei nu a înregistrat rezultate spectaculoase în ultimii 8 ani. Se poate spune chiar că menţinerea inflaţiei la nivel de 2% a fost episodică şi/sau aleatoare. Unul dintre instrumentele cheie de politică monetară a fost şi va fi în continuare rata dobânzii de bază, prezentată în Graficul 2, publicat de Banca Angliei pentru ultimii patru ani. Este clar că anul 2024 a fost un an “dificil”, ca să păstrăm un ton moderat. Mai mult, previziunile pentru 2025 nu sunt prea îmbucurătoare, din păcate. Este posibil că dobânzile vor merge pe un trend descendent începând cu 6 februarie 2025 (data următoarei şedinţe a Consiliului de Politică Monetară al BoE), dar ritmul de reducere a dobânzii de bază va fi mult mai încet până când inflaţia nu se va apropia în continuare de ţinta de 2%. “Lumea este prea incertă” spune Andrew Bailey, Guvernatorul Băncii Angliei, iar creşterea economică modestă de 0,3% în 2024 nu va fi atinsă (cel mai probabil va fi zero).

În România, BNR a avut constant acest obiectiv major de ţintire a inflaţiei, dar rezultatele înregistrate din 1990 (la începuturile tranziţiei către o economie de piaţă) şi până în prezent sunt modeste, deşi eforturi rezonabile de adaptare a ţintelor la condiţiile specifice fiecărei etape s-au făcut. Nivelul ţintei s-a redus de la 7,5% Ă/- 1% în 2005 până la cel de 3% Ă/- 1% în 2012. Se cunoaşte că BNR are o ţintă constantă de 2,5% Ă/-1% începând cu 2013, în condiţiile în care inflaţia ultimilor ani a fost cu mult peste acest ultim interval. Considerăm că eforturile de ajustare a ţintei ar fi trebuit să fie continuate, mai ales în ultimii ani când impactul războiului din Ucraina şi al crizei energetice pe plan internaţional ar fi impus o mai mare mobilitate în stabilirea mai operativă a unor noi ţinte de inflaţie care să fie utilizate în definirea si analiza politicii monetare. La fel şi în Republica Moldova unde situaţia geo-politică din prezent este mult mai complexă decât în cazul României, putem menţiona că s-au luat măsuri de ajustare a ţintelor, dar inflaţie din aceasta ţară a fost mult mai persistentă şi mai înrădăcinată având în vedere impactul major al războiului din Ucraina şi lipsa unor resurse energetice indigene.

În prezent, situaţia globală este şi mai nesigură având în vedere incertitudinile cu privire la acţiunile ce se vor lua de noul Preşedinte american după 20 ianuarie 2025 când se va instala la Casa Albă. Se vorbeşte insistent de posibilitatea impunerii de noi tarife comerciale atât în cazul Chinei, cât şi al Europei Occidentale.

Deşi în flagrant contrast cu fundamentele capitaliste de competitivitate, concurenţă loială, piaţă liberă, lipsă de protecţionism, etc., Preşedintele-ales Donald Trump poate influenţa negativ inflaţia americană şi implicit pe cea mondială prin măsuri protecţioniste. Mai mult, nesiguranţa în legătură cu alegerile din Germania de anul viitor şi implicit influenţa celei mai mari economii europene asupra inflaţiei în UE au un impact negativ asupra inflaţiei şi asupra măsurilor de a o ţine sub control. Franţa iarăşi are o situaţie politică bolnavă din care nu pare că poate ieşi prea curând. Schimbările succesive de Prim-Miniştrii nu par să rezolve situaţia. De altfel mişcările de extremă dreapta din toată Europa, inclusiv din România (unde, din păcate, circa 30% din Parlamentul ales în decembrie 2024, pe un fond de nemulţumire generalizată împotriva politicienilor corupţi din ultima perioadă, este de factură ‘far right”) nu par să fie de bun augur pentru economia şi finanţele europene sau pentru ţintirea inflaţiei pe întregul continent. ‘Pacea’ din Ucraina, care în prezent este nesigură atât din punct de vedere al rezultatului final, cât şi din punctul de vedere al începerii şi/sau desfăşurării negocierilor de pace va avea implicaţii majore aspra inflaţiei şi eforturilor făcute de băncile centrale de ţintire a unor anumite niveluri. De asemenea, Ucraina va necesita eforturi financiare uriaşe pentru a se redresa economic pe o perioada lungă de timp. Sumele necesare pentru reconstrucţia acestei ţări vor avea fără îndoială un impact inflaţionist. Singura ţară din Europa care a evoluat foarte bine economic în ultimii ani continuă să fie Polonia, dar aceasta nu poate prelua rolul de motor/lider pe care îl au de obicei Germania, Marea Britanie şi/sau Franţa.

Concluzia acestui scurt demers poate fi de fapt o întrebare: mai are rost ţintirea inflaţiei în condiţiile actuale de totală incertitudine? Răspunsul este afirmativ. Se cere însă imediat o calificare a acestui răspuns. Având în vedere că ţintirea inflaţiei nu a fost atinsă pe perioade lungi de timp, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele emergente, considerăm că este nevoie de mai multă flexibilitate în stabilirea ţintelor. Băncile centrale (inclusiv Banca Angliei, BNR, Banca Naţională a Moldovei, pentru a menţiona doar câteva exemple), nu trebuie să se procrastineze în jurul unei ţinte ideale de inflaţie de 2% (sau alte niveluri asemănătoare decise de guverne mai mult pe criterii politice decât monetare) pe perioade lungi. Singurul rezultat al unei asemenea atitudini nu face decât să reducă eficienţa acestui obiectiv de politică monetară şi în final să ii ştirbească credibilitatea. Ajustarea operativă a ţintelor de inflaţie la condiţiile fiecărei etape în parte este singura soluţie viabilă care se impune în aceste vremuri tulburi.