Situaţie bizară! România a intrat în Schengen după 13 ani de aşteptare, dar nu este pregătită

România a intrat în Schengen după 13 ani de aşteptare, dar nu suntem încă pregătiţi pentru a folosi această şansă unică la maxim. Ziarul Financiar analizează ce trebuie statul să facă cât mai urgent.

România a intrat oficial în spaţiul Schengen după 13 ani de aşteptare, moment istoric care deschide noi perspective pentru industria transporturilor şi logisticii. Eliminarea timpurilor de aşteptare la graniţe va permite un tranzit mai rapid şi mai eficient, optimizând utilizarea flotei şi reducând costurile operaţionale. Cu toate acestea, potrivit lui Radu Dinescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România, încă nu avem toate pârghiile necesare pentru a exploata această oportunitate.

„Depinde foarte mult de decidenţii politici. Suntem într-o perioadă de tranziţie, Guvernul poate emite acte normative până la investirea noului Parlament, data limită este 20-21 decembrie. Deci timpul e limitat. Sunt rezevat că se pot face miracole peste noapte”, a declarat Radu Dinescu, preşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România, în cadrul emisiunii de business ZF LIVE, potrivit Mediafax.

Ce trebuie statul să facă urgent, potrivit lui Radu Dinescu, este să creeze premisele pentru utilizarea acestei oportunităţi, şi anume simplificare controalelor la frontiere şi construirea unor spaţii speciale care să grăbească acest proces.

„Guvernul ar trebui să decidă, în primul rând, cum se va face controlul camioanelor. Acum, ni s-a deschis uşa şi din păcate nu putem să intrăm pe ea dacă nu se iau decizii bune, rapid, să se simplifice controlul, să nu se mai stea la frontieră şi să se intensifice controlul pe reţeaua naţională de drumuri. E vorba despre spaţii speciale şi CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – n. red.) îşi poate dezvolta astfel de capacităţi în timp“, a mai spus spus Radu Dinescu, la ZF Live.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/situatie-bizara-romania-a-intrat-in-schengen-dupa-13-ani-de-asteptare-dar-nu-este-pregatita_3531503.html


Analyse


2025-03-01 04:29:41

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Romania in Schengen, dar nepregatita

Entity Sentiment:

  • Romania: mixed (score: 0.1 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Schengen: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • Radu Dinescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Uniunea Nationala a Transportatorilor din Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Guvernul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • ZF LIVE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • CNAIR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Romania a intrat in Schengen dupa 13 ani, dar nu este pregatita sa profite de aceasta oportunitate, conform lui Radu Dinescu.

Summary: Romania a intrat in spatiul Schengen dupa 13 ani de asteptare, deschizand noi perspective pentru industria transporturilor si logisticii. Cu toate acestea, conform lui Radu Dinescu, presedintele Uniunii Nationale a Transportatorilor din Romania, tara nu este inca pregatita sa exploateze pe deplin aceasta oportunitate. El subliniaza necesitatea unor decizii rapide din partea Guvernului pentru simplificarea controalelor la frontiere si dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a beneficia de avantajele Schengen.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.