Liderii PSD, convinși că Guvernul va fi în funcție „pe patru ani”. Cum de a ajuns ministerul Finanțelor la UDMR. „Lucrează ca o echipă şi nu pe bucăţi”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi “un guvern pe patru ani”.

“Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la finalul Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat.

El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe care îi va propune PSD.

Singura propunere pe care a detaliat-o a fost cea pe care partidul o va avea la Justiţie.

“Ministrul Justiţiei este un avocat, avocat de Înaltă Curte, un om cu foarte multă experienţă în domeniu. În acest moment era ales preşedinte al Comisiei juridice şi partidul îl susţine”, a declarat Ciolacu.

El a subliniat că trebuie date şanse şi altor oameni faţă de cei care au fost până acum, întrebat dacă are cunoştinţă despre faptul că respectivul a fost “avocat al unui controversat om de afaceri din Craiova”.

“Am o singură rugăminte, ce societate vrem să construim? O societate în care nimeni nu are drept la apărare sau trebuie să judecăm un avocat pentru că a fost? Nu ştiam pentru că nu am urmărit activitatea profesională a viitorului ministru al Justiţiei, dar, repet, dumneavoastră ce fel de Românie vreţi să construiţi? Eu vreau o Românie în care să fie zero corupţie, să nu existe niciun fel de corupţie şi să se ia toate măsurile şi zero încălcări ale drepturilor omului. Eu cred că trebuie să dăm şanse şi altor oameni decât celor care au fost până acum, pentru că aţi văzut cu toţii că societatea se schimbă. Nu sunt un prieten, am vorbit cu domnul viitor ministru doar la telefon. Este parlamentar PSD, nu trebuie să fie recomandat”, a declarat Ciolacu.

În context, el a precizat că una dintre variantele pentru candidatura la prezidenţiale discutate în cadrul coaliţiei este Crin Antonescu.

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, care ar urma să continue în viitorul guvern în calitate de ministrul al Transporturilor, a declarat, duminică seară, că nu s-a pus problema ca PSD să nu dorească Ministerul Finanţelor şi că nu este vorba de o pasare de responsabilitate, deoarece Guvernul lucrează ca o echipă.

Întrebat, duminică seară, dacă cedând Ministerul Finanţelor către UDMR PSD a pasat responsabilitatea, Sorin Grindeanu a răspuns că nu s-a pus problema.

”Noi, PSD? Nu s-a pus problema. Nu, Guvernul (…) lucrează ca o echipă şi nu lucrează pe bucăţi”, a precizat Grindeanu.

Întrebat dacă următorul Guvern va funcţiona până la viitoarele alegeri prezidenţiale, Grindeanu a afirmat că el speră că acest guvern va funcţiona 4 ani.

”Guvernul îl faci gândindu-te că vei sta 4 ani. Da, chiar cred acest lucru. Altfel, cel puţin în ceea ce înseamnă responsabilitatea pe care au înşeles colegii mei să mi-o dea să continui…”, a mai spus Grindeanu.

Potrivit listei agreate, duminică seară, de către partidele care vor gface parte din viitoarea coaliţie, Sorin Grindeanu ar urma să facă parte din viitorul Guvern, continuând ca ministru al Transporturilor.

Potrivit unor surse social-democrate, portofoliile pe care ar urma să le deţină PSD în viitorul Executiv şi propunerile de miniştri sunt următoarele: prim-ministru – Marcel Ciolacu, Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr; Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan; Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu; Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila; Ministerul Agriculturii – Florin Barbu, Ministerul Culturii – Natalia Intotero; Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu; Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu.

Source URL: https://ziare.com/psd/guvern-coalitie-pnl-udmr-ciolacu-1913681


Analyse


2026-02-16 04:21:32

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.