Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu îl somează pe președinte: „Datoria și binele ce le are de făcut domnul Klaus Iohannis față de poporul care l-a ales”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a transmis duminică, 22 decembrie, că dacă președintele PNL, Ilie Bolojan, va deveni președintele Senatului după negocierile din coaliția cu PSD și UDMR, atunci Klaus Iohannis trebuie să demisioneze din funcția de președinte al României în favoarea lui Bolojan.

Președintele Senatului este al doilea om în stat, iar Constituția României prevede la Articolul 98: „Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”.

Potrivit informațiilor Libertatea, Ilie Bolojan urmează să preia funcția de președinte al Senatului din partea PNL, în timp ce PSD va primi șefia Camerei Deputaților, împărțirea între cele două partide fiind exact ca și până acum.

În acest context, Cristian Tudor Popescu i-a transmis șefului statului că, dacă vrea să facă un bine românilor, atunci trebuie să demisioneze și să îl lase interimar pe Bolojan.

„Dacă domnul Ilie Bolojan va fi președinte al Senatului României, datoria și binele ce le are de făcut domnul Klaus Iohannis față de poporul care l-a ales vreme de 10 ani în capul statului român este să demisioneze pentru ca președinte interimar al României, până la alegerile prezidențiale, să fie domnul Ilie Bolojan”, a scris CTP pe Facebook.

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a fost câștigat surprinzător de Călin Georgescu. Într-o ședință CSAT convocată pe 28 noiembrie de Klaus Iohannis, au fost prezentate documente care arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu pe rețeaua TikTok, folosindu-se influența Rusiei. După ce rapoartele SRI și SIE au fost desecretizate, Curtea Constituțională a anulat pe 6 decembrie alegerile prezidențiale.

Klaus Iohannis a explicat în aceeași seară că „am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate” și că de aceea a decis să convoace CSAT. În aceste condiții, Iohannis a anunțat că rămâne președintele României până anul viitor, când se vor organiza noi alegeri, deși mandatul său expira pe 21 decembrie.

 
 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Source URL: https://www.libertatea.ro/stiri/cristian-tudor-popescu-ctp-klaus-iohannis-demisie-ilie-bolojan-senat-5133209


Analyse


2025-02-27 14:40:01

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)

Subject: Demisia lui Klaus Iohannis

Entity Sentiment:

  • Cristian Tudor Popescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 5)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Libertatea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • CSAT: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • SRI: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • SIE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • TikTok: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Rusia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Cristian Tudor Popescu sugereaza ca Klaus Iohannis ar trebui sa demisioneze in favoarea lui Ilie Bolojan daca acesta devine presedintele Senatului.

Summary: Cristian Tudor Popescu a sugerat ca presedintele Klaus Iohannis ar trebui sa demisioneze in favoarea lui Ilie Bolojan, daca acesta devine presedintele Senatului, in contextul negocierilor politice dintre PNL, PSD si UDMR. Popescu a subliniat ca aceasta ar fi datoria lui Iohannis fata de poporul roman. In plus, alegerile prezidentiale recente au fost anulate de Curtea Constitutionala dupa ce s-a descoperit ca Calin Georgescu a fost sprijinit pe TikTok cu influenta Rusiei. Iohannis a anuntat ca va ramane presedinte pana la organizarea de noi alegeri.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.