Un partid pro-european, alături de trei formațiuni extremiste pe baricada anti-Iohannis. Liderii politici au contestat legitimitatea președintelui

În condițiile în care președintele în funcție, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare duminică la Palatul Cotroceni, pentru a discuta desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, decizie amânată de președinte până la deciderea șefilor Senatului și Camerei Deputaților, mai multe partide politice nu au luat parte la consultări, motivând că mandatul președintelui s-a încheiat pe 21 decembrie, nerecunoscându-i legitimitatea. Partidele extremiste SOS România, POT și AUR au făcut declarații publice tranșante, neluând deloc parte la consultări, în timp ce grupul USR, în frunte cu președinta partidului, Elena Lasconi, s-a văzut cu președintele, transmițându-i acestuia, însă, același mesaj.

Preşedinta partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anunţat, duminică, faptul că formaţiunea pe care o conduce nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni. „Îl anunţ şi pe persoana fizică Klaus Iohannis, infractor de profesie şi autor al dictaturii şi al loviturii de stat, pentru că de la el a plecat în primul rând şi prin el s-au transmis ordinele din data de 5 octombrie până în 6 decembrie, inclusiv reţinerile tuturor persoanelor care au susţinut un anumit candidat, îl anunţ că partidul S.O.S. România respectă Constituţia şi legile ţării, nu este complice la aceste infracţiuni şi nu va participa la aceste pseudo-consultări, pentru că există aici infracţiuni grave, iar noi nu vom fi niciodată complici, mai ales că în partidul S.O.S. România, aproximativ 40 la sută suntem jurişti de profesie”, a declarat Şoşoacă, într-o conferinţă desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Aceasta a precizat că, duminică, partidul S.O.S. România a sesizat Senatul, Camera Deputaţilor şi Curtea Constituţională a României cu privire la vacantarea funcţiei de preşedinte al României şi numirea unui preşedinte interimar.

Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a anunţat la rândul său că nu participă la consultări, plusând că orice partid care participă susţine o persoană “ilegală, imorală şi absolut infracţională” şi orice decizie care se va lua “nu are legitimitate şi este invalidă”.

„Astăzi, POT a fost chemat la Cotroceni pentru consultări privind prim-ministrul. Însă tot de astăzi, România nu mai are preşedinte de la ora 00,00, de azi-noapte. Aşadar, orice partid care participă astăzi la Cotroceni, la consultări, susţine o persoană care este ilegală, imorală şi absolut infracţională. POT nu va participa la aceste consultări şi este şi normal, pentru că este o acţiune total neconstituţională. Orice decizie care va fi luată astăzi la Cotroceni este una care nu are legitimitate şi este invalidă”, a transmis Gavrilă, duminică, pe Facebook.

Aceasta a mai completat că „noi am cerut dintotdeauna organizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale. S-a dovedit încă o dată de zile întregi că nu sunt dovezi pentru ce au susţinut ei, că ar fi justificat să anulăm alegerile din turul întâi şi efectiv turul al doilea. Care era soluţia pentru ca noi să putem totuşi să desemnăm un prim-ministru şi în continuare guvernul. Ei bine, soluţia era să se aleagă ieri un preşedinte al Senatului, un preşedinte interimar care mai departe putea să devină preşedintele interimar al României. Nu s-a întâmplat acest lucru. Se pare că aceste partide care vor participa la consultări astăzi sunt cele care continuă să-l susţină pe acest cetăţean, că a devenit un simplu cetăţean de azi-noapte, de la miezul nopţii, îl susţin în continuare ilegal în această funcţie”, a mai transmis Gavrilă.

Celor două partide cu viziuni extremiste li s-a alăturat și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), președintele partidului, George Simion făcând astăzi declarații similare. Acesta a declarat chiar și că a adus o dubă, pentru a-l „ajuta” pe Klaus Iohannis să părăsească biroul de la Cotroceni. „Sperăm din suflet ca fostul locatar de la Palatul Cotroceni să plece. Am adus o dubă, în acest sens. O puteți vedea, „Mutări. Relocări. Debarasări”. Noi nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Werner Iohannis,” a declarat acid liderul AUR.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Şeful statului i-a invitat la consultări pe preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament. Consultările însă s-au finalizat cu o declarație a președintelui conform căreia nu s-a desemnat încă un prim-ministru, dar că este „optimist că imediat după votarea președinților celor două camere” va putea lua o decizie în acest sens. Potrivit informațiilor politice, liderul PNLIlie Bolojan va fi ales președintele Senatului, adică al doilea om în stat, în contextual în care acesta nu a acceptat inițial să renunțe la Ministerul Dezvoltării, care va merge la UDMR.

Source URL: https://ziare.com/partide-politice/consultari-cotroceni-aur-sos-pot-legitimitate-klaus-iohannis-1913642


Analyse


2025-03-03 12:53:25

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Contestarea legitimitatii presedintelui

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 6)
  • S.O.S. Romania: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Partidul Oamenilor Tineri: negative (score: -0.6 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Alianta pentru Unirea Romanilor: negative (score: -0.7 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Elena Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Derogatory

Excerpt: Mai multe partide politice contesta legitimitatea presedintelui Klaus Iohannis, refuzand sa participe la consultari pentru desemnarea unui prim-ministru.

Summary: Mai multe partide politice, inclusiv S.O.S. Romania, Partidul Oamenilor Tineri si Alianta pentru Unirea Romanilor, contesta legitimitatea presedintelui Klaus Iohannis, refuzand sa participe la consultari pentru desemnarea unui prim-ministru. Aceste partide considera ca mandatul presedintelui s-a incheiat si ca orice decizie luata in aceste conditii este nelegitima. Liderii acestor partide au facut declaratii publice in care au criticat dur presedintele si au cerut organizarea unui nou tur de alegeri prezidentiale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.