Elena Lasconi s-a dezlănțuit, după consultările de la Cotroceni: Klaus Iohannis stă ilegal în vârful statului!

Liderul USR, Elena Lasconi, a declarat, după consultările cu președintele Klaus Iohannis că i-a transmis președintelui faptul că mandatul său s-a încheiat și în acest moment stă ilegal în fruntea statului român.

”Am mers astăzi la Cotroceni să-i spunem lui Klaus Iohannis un lucru simplu: mandatul domniei sale s-a încheiat pe 21 decembrie, adică ieri. Domnia sa nu are nici legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român. Constituția este interpretată, ca orice lege, în litera și spiritul ei. Și o astfel de interpretare ne arată clar că avem soluția pentru astfel de situații – președintele Senatului poate prelua, interimar, funcția.

Iohannis, PSD și PNL arată că nu au înțeles nimic din votul cetățenilor. Vedem exact aceiași oameni care își împart puterea, care refuză să facă ceea ce este corect pentru România. Iohannis președinte, Ciolacu premier – ce s-a schimbat după alegeri? Astfel de gesturi politice nu fac altceva decât să scadă încrederea în politicieni și asta este o mare vulnerabilitate.

În România s-au ANULAT alegerile prezidențiale și domnul Iohannis nu ne explică de ce și are tupeul să spună că nimeni nu e responsabil.

România merită mai mult!”, scrie Elena Lasconi.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/elena-lasconi-s-a-dezlantuit-dupa-consultarile-de-la-cotroceni-klaus-iohannis-sta-ilegal-in-varful-statului_3531271.html


Analyse


2025-03-02 05:56:06

General Sentiment: negative (score: -0.8 magnitude: 2.5)

Subject: Critica lui Lasconi la adresa lui Iohannis

Entity Sentiment:

  • Elena Lasconi: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.9 magnitude: 1, occurrence: 4)
  • Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • USR: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • PSD: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • PNL: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Romania: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 3)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Elena Lasconi critica dur pe Klaus Iohannis, afirmand ca acesta sta ilegal in fruntea statului roman dupa incheierea mandatului sau.

Summary: Elena Lasconi, liderul USR, a criticat dur pe Klaus Iohannis dupa consultari la Cotroceni, acuzandu-l ca sta ilegal in fruntea statului roman dupa incheierea mandatului sau. Lasconi a subliniat ca Iohannis nu are legitimitatea morala sau legala de a ramane in functie si a propus ca presedintele Senatului sa preia interimar functia. Ea a criticat si partidele PSD si PNL pentru ca nu au inteles votul cetatenilor si pentru ca refuza sa faca ceea ce este corect pentru Romania. Lasconi a mentionat ca astfel de gesturi politice scad increderea in politicieni si reprezinta o vulnerabilitate majora pentru tara.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.