Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, s-a arătat dispus să coabiteze cu PSD la guvernare, şi cu Marcel Ciolacupremier, în cazul în care va ajunge preşedinte. Acesta a explicat că personal are o relaţie bună cu Marcel Ciolacu, chiar fac glume, doar că instituţional relaţia nu a fost niciodată una bună. Nicuşor Dan crede că noul Guvern trebuie să aibă majoritate solidă în Parlament pentru că are de luat decizii nepopulare.
Totodată, Nicușor Dan a declarat că este necesară o analiză a ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie şi că s-a folosit foarte multă tehnologie din partea candidatului Călin Georgescu. Şeful statului ar trebui să prezinte un rezultat concret a analizei celor întâmplate, spune Nicuşor Dan, fiind chiar de acord cu amânarea alegerilor pentru iunie-iulie, dacă astfel se va finaliza ancheta.
„Cine o să fie prim-ministru? Trebuie respectat votul oamenilor. Aceiaşi oameni la care noi ne raportăm şi are conduc într-un sistem democratic România, au dat PSD-ului prima oară 23 la sută, cel mai mic scor din istorie pentru PSD, cu toate astea PSD dintre partidele pro-occidentale are cel mai mare scor şi atunci e legitim”, a declarat Nicuşor Dan, la emisiunea Insider Politic de sâmbătă, de la Prima TV.
Întrebat dacă această mişcare nu va genera un nou val de revoltă, Nicuşor Dan a precizat că partidele politice au înţeles mesajul electoratului. „Pe de altă parte, e dificil în partide, sunt structurate, sunt lupte interne. Trebuie să ne uităm şi la asta. Nu pot să spun da sau nu Marcel Ciolacu. Pe mine mă interesează ca programul de guvernare să fie unul realist şi în sfârşit oamenii să înţeleagă că partidele au înţeles şi vor să ducă statul ăsta într-o direcţie reformistă, în care ei o aşteaptă.
Cred că nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate, în special pe parte economică, pentru că vedem reacţia care e absolut firească. Un lucru bun care s-a întâmplat în România a fost că nou am avut stabilitate ani de zile şi din punct de vedere instituţional şi din punct de vedere economic, militar. România a fost stabilă şi ăsta a fost un lucru foarte bun. Deodată, după 24 noiembrie, a apărut o percepţie de instabilitate şi eu cred că ea trebuie oprită. Cred că acest guvern care se pregăteşte să fie instalat, trebuie să fie un guvern care să fie pregătt să guverneze 4 ani”, a mai spus Nicuşor Dan.
Întrebat ce relaţie are cu Marcel Ciolacu, Nicuşor Dan a spus că „facem glume”. „Personal, relaţia personală e foarte bună, chiar facem glume, când ne mai întâlnim la diverse recepţii, însă instituţional nu am avut o mare iubire, Când a explodat preţul gazelor, vă aduc aminte cât m-am rugat de guvern să ne permită nu neapărat să ne dea bani de la stat, ci să ne permită să ne împrumutăm în aşa fel încât să nu intrăm în colaps. La nivel personal am o relaţie bună şi cred, o spun deschis, cred că el conduce aripa cea mai bună din PSD, cea pro-europeană”, a afirmat Nicuşor Dan.
Întrebat, de asemenea, dacă va coabita cu PSD sau îşi va numi un nou guvern, dacă va ajunge preşedinte al României, Nicuşor Dan a spus că guvernul care se formează acum at trebui să funcţioneze în următorii 4 ani. Primarul Capitalei a declarat că guvernul care se formează acum trebuie să fie unul puternic care să aibă majoritate în parlament şi să fie capabil să ia măsurile nepopulare, necesare pentru a avea o stabilitate socială şi economică.
„Cred că noi, ca societate, trebuie să avem analiza a ceea ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie (…) Trebuie să avem, cu toţii, ca societate, analiza închisă, ca să vedem cine ce a greşit”, a declarat Nicuşor Dan, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima TV. Întrebat cum îşi explică faptul că peste 2 milioane de români l-au votat pe Călin Georgescu, Niculor Dan s-a referit la sentimentul de revoltă al oamenilor.
„Nu cred că Călin Georgescu este important aici, important este sentimentul mare de revoltă pe care studiile sociologice îl văzuseră şi că a existat cineva care a reuşit să transmită mesaje care să se suprapună pe acest sentiment de revoltă şi să pară că poate să schimbe sistemul. E important să lămurim, pentru că a fost foarte multă tehnologie. Mesajul transmis de Simion, Terheş sau Diana Şoşoacă sau alţi oameni care transmiteau aceleaşi mesaje, nu a ajuns atât de rapid, atât de precis de ceea ce voiau oamenii să audă, cum a ajuns mesajul lui Georgescu”, a mai spus Nicuşor Dan.
Întrebat, de asemenea, dacă eliminarea din cursă a Dianei Şoşoacă a fost o metodă democratică, Nicuşor Dan a spus că motivarea se susţine juridic. „Eu am citit motivarea şi aceasta se susţine juridic. Numai că în opinia mea a fost disproporţionată în raport cu alţi candidaţi care aveau valori similare. Juridic decizia a fost corectă, justificată, însă cred că normele legale care au permis Curţii Constituţionale să interpreteze aşa, ar trebui să aibă o nuanţă. Cred că oricine, indiferent de opinia despre statul român are dreptul să candideze. În opinia mea trebuie făcute acele modificări legislative şi constituţionale, astfel încăt oricine, de exemplu un monarhist pe aceeaşi interpretare, ar trebui să fie eliminat din cursă şi nu cred că e normal”, a declarat Nicuşor Dan care a adăugat că Diana Şoşoacă ”va folosi orice oportunitate pentru a face scandal”.
Primarul a declarat că, în funcție de rezultatul unei analize, ar trebui să se decidă dacă lui Călin Georgescu i se va interzice o a doua candidatură, iar această analiză ar trebui să fie prezentată de președintele țării. Despre data alegerilor prezidenţiale, Nicuşor Dan a spus: „Este o decizie care nu a fost luată. Cred că dacă este de optat între martie-aprilie şi iulie sau în iunie şi acele două luni sunt utile pentru a finaliza ancheta a ceea ce s-a întâmplat, e bine să se piardă acele două luni pentru că e foarte important. Instituţia alegerilor este cea mai importantă instituţie a unui stat democratic”.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/primarul-capitalei/nicusor-dan-relatie-marcel-ciolacu-alegere-premier-analiza-1913537
