PSD îl împinge în față pe Marcel Ciolacu pentru fotoliul de premier. Cine este candidatul comun pe care l-ar susține social-democrații la prezidențiale

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat sâmbătă că, după consultările de duminică de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, va exista o nominalizare de premier care să formeze Guvernul, avansarea oricărui nume în acest moment în spaţiul public fiind „prematură”. Romaşcanu crede că Marcel Ciolacu merită să fie premier, mai ales că, „PSD când se află la guvernare, dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului”.

„În acest moment este prematur să vorbim despre o nominalizare formală, pentru că există consultările de mâine de la preşedinte şi, după consultări, se va face nominalizarea de prim-ministru”, a declarat, sâmbătă, Lucian Romaşcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD afirmă că social-democraţii au „suficientă resursă de competenţă încât să poată fi mai mulţi variantă de prim-ministru” și că „Marcel Ciolacu merită să fie, cred, prim-ministru. În mod normal, PSD când se află la guvernare, dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului”, a mai declarat Romaşcanu.

Potrivit acestuia, este o condiţie candidatul comun la prezidenţiale, iar social-democraţii ar putea susţine candiatura lui Crin Antonescu.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu, în calitate de posibil viitor premier, îşi va asuma încheţarea pensiilor şi a salariilor, Romaşcanu a afirmat: „Este o măsură pe care va trebui să o ia viitorul Guvern, în funcţie de cifrele care vor rezulta din construcţia bugetară, eu sper să nu ajungem în această situaţie”.

Source URL: https://ziare.com/negocieri-guvern/discutii-partide-formare-executiv-marcel-ciolacu-premier-1913515


Analyse


2025-03-03 09:43:23

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Nominalizare premier PSD

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Lucian Romascanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PSD il sustine pe Marcel Ciolacu pentru functia de premier, iar Lucian Romascanu afirma ca nominalizarea oficiala va fi facuta dupa consultarile cu presedintele Klaus Iohannis.

Summary: PSD il sustine pe Marcel Ciolacu pentru functia de premier, conform purtatorului de cuvant Lucian Romascanu. Nominalizarea oficiala va fi facuta dupa consultarile de la Cotroceni cu presedintele Klaus Iohannis. Romascanu considera ca Ciolacu merita sa fie premier, iar PSD are resurse suficiente pentru a propune mai multi candidati. De asemenea, social-democratii ar putea sustine candidatura lui Crin Antonescu la prezidentiale. In ceea ce priveste inghetarea pensiilor si salariilor, aceasta va depinde de viitorul Guvern si de constructia bugetara.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.