Deși Crin Antonescu nu vrea să intre în cursa pentru Cotroceni, PNL l-ar vrea candidat. “E un om respectat în partid/Am convingerea că va fi testat în sondaje”

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat vineri, 20 decembrie, că s-a discutat în interiorul PNL despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale a lui Crin Antonescu. Gorghiu a menţionat că are convingerea că acesta va fi testat în sondajele de opinie.

“Timpul este foarte scurt până la prezidenţiale. Candidaţii nu poţi să-i scoţi din joben, să-i pui pe masă şi să spui eu îl vreau pe Antonescu, eu îl vreau pe Popescu sau pe Georgescu. Trebuie să ai în spate nişte cifre. Da, candidatul Crin Antonescu, dacă şi-ar dori această candidatură Partidul Naţional Liberal, ar fi o candidatură relevantă şi un om respectat în PNL. Nu este singurul, dar, da, s-a discutat despre acest nume în interiorul partidului şi am convingerea că va fi testat în sondajele de opinie”, a afirmat Gorghiu, la Palatul Parlamentului.

Ea a menţionat că nu îşi mai doreşte să audă nume care n-au şanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

“Şi, atunci, evident, că şi eu şi colegii mei din Partidul Naţional Liberal facem acest inventar al numelor pe care să le testeze casele de sondare, un candidat pe care şi noi, şi PSD, şi UDMR să putem să-l susţinem împreună, un candidat care să poată câştiga Preşedinţia României”, a explicat Alina Gorghiu.

Ea a precizat că numele lui Crin Antonescu este printre cele care şi ea doreşte să fie sondate.

În opinia sa, Antonescu este o persoană “care mai are un cuvânt de spus în politica românească”.

Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale/crin-antonescu-nu-vrea-intre-cursa-cotroceni-pnl-vrea-candidat-1913388


Analyse


2025-02-28 13:02:06

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.2)

Subject: Candidatura lui Crin Antonescu

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Alina Gorghiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Palatul Parlamentului: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Crin Antonescu nu doreste sa candideze la prezidentiale, dar PNL il considera un candidat respectat si intentioneaza sa-l testeze in sondaje.

Summary: Alina Gorghiu, ministrul Justitiei, a declarat ca in interiorul PNL s-a discutat despre o posibila candidatura a lui Crin Antonescu la alegerile prezidentiale. Desi Antonescu nu doreste sa candideze, Gorghiu considera ca el este un candidat respectat in partid si va fi testat in sondaje. Ea a subliniat importanta de a avea candidati cu sanse reale de a intra in turul al doilea si a mentionat ca numele lui Antonescu este printre cele care vor fi sondate. Gorghiu a exprimat dorinta de a gasi un candidat care sa fie sustinut de PNL, PSD si UDMR pentru a castiga Presedintia Romaniei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.