VIDEO După ce s-a luat de jurnaliștii din Parlament, Diana Șoșoacă a cântat colinde acompaniată de colegii săi de partid. ‘Luaţi cu S.O.S.’

Senatorii şi deputaţii S.O.S. România au cântat, vineri, în Parlament, colindul “O, ce veste minunată!”. Dar înainte de colinde, Diana Șoșoacă, președinta S.O.S., a trecut prin zona unde stau jurnaliștii acreditați la Parlament.

Deputaţii şi senatorii S.O.S., în frunte cu Şoşoacă, s-au întâlnit pe holul Camerei Deputaţilor de la Palatul Parlamentului şi şi-au făcut poze. Apoi, Diana Şoşoacă a mers în zona presei, la camerele de filmat şi a spus: “Antena 3 e aici? Luaţi cu S.O.S., domnule Gâdea”.

Președinta S.O.S. România a venit în Parlament însoțită și de vloggerul Virgil Alexandru Zidarul, care își spune Makaveli. Ei s-au amuzat împreună după ce s-au luat de jurnaliști.

Ulterior, grupul a plecat pe hol către Senat şi a început să cânte “O, ce veste minunată!”. La capătul holului, deputaţii s-au despărţit de senatori, fiecare mergând către sala de şedinţe a Camerei din care fac parte, potrivit Agrerpres.

La Senat, Diana Şoşoacă şi senatorii au cântat colindul “Domn, Domn să înălţăm!” lângă bradul împodobit din foaierul Camerei superioare.

După colind, senatorii aleşi ai S.O.S. România au intrat în sala plenului, unde are loc prima şedinţă a Senatului din legislatura 2024-2028.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/video-dupa-ce-s-a-luat-de-jurnalistii-din-parlament-diana—osoaca-a-cantat-colinde-acompaniata-de-colegii-sai-de-partid-luati-cu-sos_3529719.html


Analyse


2025-03-01 16:32:30

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Diana Sosoaca canta colinde in Parlament

Entity Sentiment:

  • Diana Sosoaca: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • SOS Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Virgil Alexandru Zidarul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Antena 3: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Diana Sosoaca si colegii sai din SOS Romania au cantat colinde in Parlament, dupa ce au interactionat cu jurnalistii.

Summary: Diana Sosoaca, presedinta SOS Romania, a cantat colinde in Parlament alaturi de colegii sai, dupa ce a interactionat cu jurnalistii. Grupul a cantat ‘O, ce veste minunata!’ si ‘Domn, Domn sa inaltam!’ in diferite locatii din Parlament, inclusiv langa bradul din foaierul Camerei superioare. Sosoaca a fost insotita de vloggerul Virgil Alexandru Zidarul, cunoscut ca Makaveli, si a facut remarci catre jurnalistii de la Antena 3.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.