Politologii Corneliu Bjola, profesor de diplomație la Universitatea Oxford, și Marius Ghincea, expert în securitate și cercetător la Universitatea ETH Zurich din Elveția, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, de ce România devine tot mai irelevantă pe plan extern. Iar vina nu le aparține în niciun caz aliaților noștri.
România
nu a fost invitată la reuniunea restrânsă a șefilor de stat din țările NATO
europene, miercuri, 18 noiembrie, iar președintele Iohannis a
recunoscut acest lucru. Profesorul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, și expertul în securitate Marius Ghincea, cercetător la Universitatea
ETH Zurich din Elveția, vorbesc despre faptul că România are
nevoie de o strategie și de o viziune mai complexă de politică
externă. Departe de a fi devenit o paria, România are serioase
probleme inclusiv de imagine, mai cu seamă după problemele care au
dus la criza politică pe care o traversează.
Astfel, devine tot mai evident că lipsa de idei și lipsa de
implicare a României în rezolvarea problemelor alianței, dar și faptul că nu arată că ar fi capabilă să-și rezolve măcar propriile probleme nu o recomandă ca partener serios. Spre
comparație, Polonia sau țările baltice reușesc să fie percepute
ca parteneri mult mai serioși din motive evidente.
Profesorul
Corneliu Bjola explică, pentru început, importanța întâlnirii la
care România nu a fost prezentă. Practic, România a fost „uitată” la o întâlnire cu o miză uriașă.
„Întâlnirea
convenită de Mark Rutte este ultima dintr-o serie mai lungă de
întâlniri bilaterale (Macron-Tusk, Macron-Starmer) și
multilaterale (Varșovia, Berlin și, acum, Bruxelles), care s-au
intensificat după alegerile din SUA de pe 5 noiembrie. Scopul
acestor întâlniri este de a defini o poziție europeană comună în
cazul în care SUA suspendă asistența militară pentru Ucraina. O
astfel de situație ar lăsa Ucraina vulnerabilă razboiului
genocidal lansat de Rusia, cu efecte devastatoare pentru întreaga
Europă, inclusiv pentru România”, spune profesorul.
Obiectivele
întâlnirii au fost cât se poate de clare, mai spune profesorul
Corneliu Bjola: „Obiectivele acestor discuții sunt două: 1.
Crearea condițiilor necesare pentru ca Ucraina să poată negocia un
armistițiu dintr-o poziție de forță. 2. Formarea unei “coalition
of the willing” capabile să ofere trupe, după modelul
armistitiului coreean din 1953, pentru a preveni un nou atac din
partea Rusiei.”
Vestea
proastă este că România nu a fost invitată la această întrunire,
așa cum susține președintele Iohannis, ceea ce spune multe și
ridică alte semne de întrebare. Asta deși România, prin poziția
sa strategică și nu numai, ar fi trebuit să fie mult mai
implicată.
„Țările
implicate în acest moment sunt cele care au capacitatea și voința
de a sprijini aceste obiective: Marea Britanie, Spania, Italia,
Germania, Polonia, Franța. România, fiind cea mai importantă țară
din zona de sud, ar trebui să facă parte, în mod natural, din
această coaliție. Totuși, decizia autoritatilor române de a nu
participa la aceste întâlniri, luată probabil din dorința de a nu
atrage atenția asupra războiului în timpul campaniei electorale, a
fost accentuată de atacul hibrid si criza politică care a urmat
alegerilor prezidențiale. Aceste evenimente au redus semnificativ
voința politică de a se alinia acestor eforturi”, mai spune el.
Problemele
României au fost constatate și de NATO. Lipsa de consistență a
politicii externe, precum și problemele din ultimul timp, care au
culminat cu ultimele scandaluri politice, nu au făcut deloc bine
țării. „Chiar și în cadrul NATO există, cred, rețineri privind
capacitatea de implicare a României, deoarece discuțiile actuale nu
sunt doar teoretice, ci implică angajamente concrete, pe care
România, în contextul actual, s-ar putea să nu fie în măsură să
le ofere”, conchide profesorul Corneliu Bjola.
Și
expertul în securitate Marius Ghincea vorbește despre faptul că
politica externă a României nu are substanță și spune că este
momentul unei reevaluări. România, spune el, trebuie să rămână
ferm implicată în NATO și Uniunea Europeană, însă trebuie să
devină mai activă și să contribuie, așa cum fac alte state, cu
idei și cu proiecte serioase.
„Noi
suntem capabili să avem o politică externă, dar nu vrem. Există
oameni în Ministerul de Externe și în structurile statului care se
ocupă de afacerile externe, oameni foarte capabili să facă ceva
coerent, structurat, doar că pentru asta ai nevoie de: unu – voință
politică, și doi – ai nevoie de alocarea de resurse, care este, din
nou, legată de voința politică. Deci în absență a voinței
politice nu poți să faci nimic. În Ministerul de Externe, dar și
în Ministerul Apărării, există o mică comunitate de oameni care
sunt foarte competitivi. Și dacă ar fi lăsați să-și facă
treaba și li s-ar oferi resursele necesare, ar face treabă. Ce ne
lipsește, ce avem nevoie, e o politică externă mult mai
ambițioasă”, spune Ghincea.
În
acest moment, România este precum un elev cuminte, dar mediocru,
lipsit de orice fel de ambiție, este comparația făcută de Marius
Ghincea. El a explicat și motivele pentru care România nu a fost
nici măcar invitată la întâlnirea de la Bruxelles, întâlnire
organizată de secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Dacă ne
gândim la nivelul contribuțiilor noastre la Bruxelles, de exemplu,
de ce nu a fost invitat Iohannis la întâlnirea restrânsă de la
reședința secretarului general NATO de aseară, este pentru că, de
obicei, la Bruxelles, toată lumea cu care mă văd eu prin
instituțiile europene sau NATO se plânge nu că Bucureștiul face
probleme, pentru că nu e genul de Ungariei care să țipe, să facă
scandal. Bucureștiul votează mereu conform poziției universale, se
raliază altora, în general e copilul cuminte din clasă cu care
poți lucra, dar, în general, nu vine cu nimic substanțial. Adică
se așează la masă, are dreptul să vorbească, dar atunci când
vorbește nu aduce nimic nou, nu vine cu niște poziții inovative,
nu e preocupat să găsească niște soluții la propriile probleme
și la problemele europene, ci doar se raliază la cei propuni alții.
Nu că ar fi prostul clasei, ci e elevul fără nicio ambiție. Deși
ar trebui să fie ambițios, pentru că suntem totuși o țară
importantă în Europa”, mai spune Ghincea.
România
are propriile atuuri, de care însă nu știe absolut deloc să
profite. Ideea de bază ar fi că trebuie să renunțăm la
externalizarea gândirii de politică externă și de securitate
către Bruxelles și Washington, ceea ce nu trebuie însă confundat
cu un RoExit sau cu renunțarea la NATO. Din contră. România ar
trebui să ia exemplul Poloniei și a țărilor baltice și să vină
cu idei și proiecte în favoarea întregii alianțe.
„Suntem
a șaptea țară care e importantă în Consiliu. Suntem o țară de
graniță, cu cea mai lungă graniță cu Ucraina. Avem o țară care
are un potențial economic și una dintre cele mai înalte niveluri
de creștere economică. Nu suntem Malta sau altă țară mică. Doar
că trebuie să capitalizăm, doar că pentru asta ai nevoie de
lideri politici care să și vrea mai mult”, punctează el.
Lipsa
de substanță, lipsa ideilor și lipsa de consistență a politicii
externe românești atârnă poate cel mai greu în ecuație. Iar
acest lucru este vizibil și în cazul politicienilor din partidele
mainstream – PSD, PNL și USR, lipsiți de idei și de orice
preocupare privind politica externă:
„Este
evident nevoie de o reevaluare de politică externă, fără
redirecționarea politică externă. Adică dacă ne uităm la ce
spune Georgescu, la ce spun cei de la AUR, la viziunea pe care
dreapta radicală o oferă pentru politica externă și de securitate
românească, se bazează pe trei piloni: nealiniere geopolitică,
hedging strategic și cvasi-izolare economică prin limitarea rolului
investitorilor străini. Iar dacă este să rămânem în UE, mai
degrabă ca Ungaria lui Orban. E clar, nu sunt deloc cele mai bune
idei, din contră. Doar că bună, rea, este totuși o viziune cât
de cât coerentă pentru politica externă românească, dacă lăsăm
la o parte misticismul și discursul patriotard. Da, e o viziune
extrem de nocivă pentru libertate, pentru dezideratul nostru
multisecular de sincronizare cu Occidentul și pentru libertatea
individuală a celor care nu se pliază pe tiparul socio-cultural
autoritar și tradiționalist. Dar hai să vedem ce idei, cu ce vin
nou politicienii din partidele pro-europene în contrapartidă? Aici
văd eu o problemă intelectuală cu implicații politice. Partida
pro-europeană nu vine cu nimic nou din punctul de vedere al viziunii
de politică externă, deși contextul și, în consecință,
certitudinile pe care a fost clădită viziunea postcomunistă nu mai
sunt de actualitate.”
Altfel
spus, reevaluarea politicii externe trebuie făcută ținând cont de
noile realități și de marile provocări care au apărut la nivel
global și regional. Însă această reevaluare trebuie să pornească
de la aceleași principii, apartenența României la UE și NATO și
continuarea parteneriatelor cu aliații noștri.
„E
cazul să recunoaștem că certitudinile pe care ne-am clădit
politica externă și de securitate în ultimele trei decenii sunt
din ce în ce mai puțin sigure. În aceste condiții, a-ți băga
capul în nisip nu este o soluție. Totuși, o astfel de reevaluare
nu trebuie și nu poate, având în vedere dezideratele democratice
și pro-europene ale poporului nostru, să includă o reorientare
geostrategică. Parteneriatul strategic cu SUA, integrarea în
Uniunea Europeană și apartenența la NATO trebuie să rămână în
continuare piloni de bază ai politicii externe și de securitate a
României. Însă e nevoie de mai mult. E nevoie de o reevaluare a
direcțiilor de acțiune, a priorităților și a modului în care
România trebuie să se comporte în noul context geopolitic, foarte
diferit de cel pe care îl aveam în 2004, când am intrat în NATO,
sau chiar în 2007, când am aderat la UE”, avertizează Marius
Ghincea.
Există
însă soluții, dar politicienii și autoritățile nu se grăbesc
deloc să le adopte. „Aici ai nevoie de o întreagă dezbatere
între politicieni, de un mediu academic, un mediu de think-tank și
așa mai departe. Și mai ales de mai mult ambiție, nu spui tu, de
mai mult ambiție. Și voința politică, că fără voința politică
nu faci nimic. Instituțiile, statul, funcționarii, nimeni nu
funcționează fără decizie politică”, e concluzia lui Ghincea.
O
altă problemă, despre care se vorbește prea puțin sau chiar deloc
este că România nu alocă suficiente resurse pentru ministerul de
Externe. Așa se ajunge ca țări precum statele baltice, care au o
populație de 5-6 ori mai mică decât România, să fie mult mai
implicate și mult mai utile în cadrul coaliției. Un alt motiv
pentru care România nu reușește să-și găsească un loc mai
important ține de metehnele clasei politice dâmbovițene și de
faptul că elecoratul are cu totul alte preocupări și nu realizează
cât de importantă este politica externă.
„E
și o problemă electorală, că votanții români nu apreciază
oameni care nu vorbesc pe limba poporului. Oamenii sunt preocupați
mai mult de probleme precum salariile, pensiile, situația internă,
iar atunci politicienii se concentrează exclusiv pe asta. În
general, problema noastră principală este voința politică și
lipsa de resurse. Și asta nu e ceva nou”, adaugă Ghincea.
Un
exelent exemplu, care ar trebui urmat, este cel al Poloniei:
„În
România, Ministerul de Externe are deficit de personal de 500 de
oameni, primește cel mai mic buget din regiune. Nu poți contezi în
politica externă dacă nu aloci resurse. Doar să ne uităm la
polonezi. Câți bani alocă pentru politică externă, câți bani
alocă pentru lobby și așa și mai departe. Și se vede.”
În
același timp, ultimele evenimente care au dus și la o criză
politică de proporții, au fost prost gestionate de România. Acest
lucru ne-a adus în atenția lumii întregi și ne-a deceredibilizat
într-o anumită măsură. Marius Ghincea explică despre ce este
vorba.
„La
nivel retoric și discursiv în ultimii ani s-a mers pe ideea de
stabilitate și predictibilitate. Adică le-am tot spus aliațiilor
și partenerilor europeni și nord-atlantici, că la noi e
stabilitate, că politica de la București e predictibilă, că
nimeni nu trebuie să-și facă griji că am putea ajunge în
situația Bulgariei, care e deja la șaptea rundă de alegeri
anticipate în trei ani. Și tot acest discurs pe care Bucureștiul
l-a promovat intens în ultimii 3-4 ani, a colapsat. Pentru că văd
toți aliații noștri că e instabilitate în țară. Și dacă dăm
vina că rușii sunt de vină, și încă nu avem suficiente dovezi
pentru asta, am arătat că avem vulnerabilități importante. Și
n-a ajutat nici modul în care statul român a reacționat, că a
reacționat cu barosul în loc să reacționeze cu mănușile. Deci
efectul principal este că acum credibilitatea discursului nostru,
care vorbește de stabilitate și credibilitate, nu mai există”, e
verdictul expertului.
O
altă idee promovată intens de la București a fost că, pe lângă
faptul că România ar fi și un important furnizor de securitate în
regiune. Iar aliații au constatat că lucururile nu stau chiar așa.
„Am
tot vorbit în ultimii ani foarte mult despre țara noastră ca
furnizor de securitate. E una din ideile principale pe care
Bucureștiul le promovează la nivel internațional, anume că noi
furnizăm securitatea regiunii. Fie în Moldova, fie în Balcani, fie
în Europa de Est, noi suntem furnizori de securitate. Ei bine se
dovedește că în cazul acestei crize politice și aceste situații
aberante ce se întâmplă în țară, noi de fapt suntem beneficiari
de securitate și că afirmațiile noastre. Laudele noastre cum că
suntem furnizori de securitate sunt mai degrabă lipsite de
substanță. În buna tradiție românească, forme fără fond”,
adaugă expertul.
Și
dacă nu era suficient, poziția României este șubrezită și de
faptul că politicienii români au făcut un obicei din a face
promisiuni pe care nu le onorează, inclusiv în relația cu
Bruxelles-ul.
„Un
alt lucru care are un impact direct asupra poziției noastre la
Bruxelles, pentru că vorbind de coaliția de guvernare, am făcut
niște promisiuni Comisiei Europene. Noi ne-am asumat atunci când am
semnat PNRR-ul că facem o serie de reforme. În schimbul acelor
reforme urma să primim miliarde și miliarde de euro. Anul ăsta
trebuia să fie făcute, finalizate câteva pachete mari de reformă,
în schimbul cărora trebuia să primim multe miliarde de euro. Doar
că toate reformele astea, care sunt reforme substanțiale,
structurale, fost amânate pe anul viitor. Și Comisia Europeană
ne-a păsuit. Au înțeles, au zis ok, aveți alegeri, nu vrem să vă
stricăm alegerile, înțelegem că aveți preocupări legate de
creștere extreme drepte și așa mai departe, vă păsuim cu
reformele, nu vă dăm nici banii, că banii vin cu reformele, dar de
la anul după ce se termină alegerile vă apucați de reformă.
Problema este că la anul, un an care trebuia să fie post-electoral,
un an de pace și liniște care să ne ofere timp legal să facem
reforme, s-au dovedit a fi mai puțin stabili. Că avem alegeri
prezidențiale repetate în primavară. Ceea ce înseamnă că
reformele mult dorite, pe care noi le-am decis, că nu a venit nimeni
de la Bruxelles să ne impună nouă ce reforme să facem, vor fi din
nou amânate”, precizează el.
Marius
Ghincea consideră că vulnerabilitățile pe care le-am arătat le
dau acum nu au cum să nu le dea de gândit aliaților. Care aliați nu ne vor abandona, însă digeră mai greu ceea le-a arătat România.
„Ce
trebuie spus este că problemele ni le-am făcut singuri. Din păcate.
Adică nu putem să acuzăm nici Bruxelles-ul, nici Washingtonul,
nici măcar Moscova. Chiar dacă Moscova a fost implicată, ei n-au
făcut decât să identifice vulnerabilități, probleme care existau
și să le amplifice. Că, da, lucrează cu materialul clientului.
Ne-au pus cumva o oglindă în față și ne-au spus: da, credeți că
sunteți mai integri, mai curați, mai stabili, hai că o să vă arătăm
noi cum sunteți voi, de fapt”, conchide Marius Ghincea.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/iohannis-uitat-de-seful-nato-cat-de-multa-2409855.html