Lucian Romașcanu pune tunurile pe PNL: ‘Ne-au înjurat grav de tot / nu acceptăm o guvernare care începe cu critici’

Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD, a venit în completare, după anunțul făcut de Marcel Ciolacu potrivit căruia PSD se retrage de la negocieri, afirmând că partidul nu dorește să facă parte dintr-un guvern nesustenabil, dintr-o coaliție de guvernare ‘care începe cu critici’ și că e greu să se așeze la aceeași masă cu cei care i-au acuzat ‘de toate nefăcutele’.

„Noua coaliție trebuie să susțină un Guvern timp de 4 ani, indiferent cine este președintele. Dacă discutăm despre Guvern care rezistă 3-4 luni, PSD nu este dispus să participe la așa ceva.

Noi am înțeles și înțelegem, din principiu și din istoria partidului, destul de repede ce își dorește electoratul și care este poziția acestuia. În acest moment, suntem pe poziții antagonice cu cei care se declară suveraniști. Noi suntem pro-Europa și am înțeles că și cei care doresc să meargă în această direcție, care sunt majoritari, au nevoie de un alt mod de a face politică decât până acum și de un model de prezidențiabil diferit față de cel din trecut“, a spus Lucian Romașcanu într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Romașcanu spune că reticența PSD vine după ce, din teritoriu, liderii au primit semnale de opunere față de o coaliție cu PNL.

„Ne-am așezat la masă cu cei care ne-au înjurat grav de tot. Iar responsabilitatea pe care și-a asumat-o președintele Ciolacu nu a fost primită cu simpatie nici în teritoriu, nici de către simpatizanții noștri. Pentru că, atunci când te alături cuiva care te-a acuzat de toate nefăcutele, este greu. Dar iată că responsabilitatea și gestul electoratului de acum două săptămâni ne-au pus la aceeași masă.

Stând la masă, auzim în continuare toate relele posibile, lucru care nu poate fi acceptat nici din principiu și nici din perspectiva unei guvernări care să înceapă cu critici. Ei sunt obișnuiți, începând cu Băsescu și continuând acum cu Rareș Bogdan, cu Sighiartău, cu nervosul ăla de Cosma. Ei sunt la guvernare, dar parcă nu mai sunt la guvernare. Nu mai putem merge așa“, a mai spus Lucian Romșcanu.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/lucian-romascanu-pune-tunurile-pe-pnl-ne-au-injurat-grav-de-tot-nu-acceptam-o-guvernare-care-ince_3528839.html


Analyse


2025-03-02 07:57:39

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Conflict politic intre PSD si PNL

Entity Sentiment:

  • Lucian Romascanu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • PNL: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Realitatea PLUS: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Lucian Romascanu critica PNL si refuza o guvernare inceputa cu critici.

Summary: Lucian Romascanu, purtator de cuvant al PSD, critica PNL si refuza participarea la o guvernare inceputa cu critici. Dupa anuntul lui Marcel Ciolacu privind retragerea PSD de la negocieri, Romascanu subliniaza ca partidul nu doreste sa faca parte dintr-o coalitie nesustenabila. El mentioneaza ca PSD este pro-Europa si ca reticenta fata de o coalitie cu PNL vine din semnalele primite din teritoriu. Romascanu critica si atitudinea liderilor PNL, mentionand ca nu se poate accepta o guvernare care incepe cu critici.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.