Nicușor Dan crede că președintele Iohannis nu ar trebui să demisioneze din funcție

Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că, în opinia sa, președintele Iohannis nu ar trebui să demisioneze și că acest pas ar adânci percepția de instabilitate în România.

Răspunzând unei întrebări despre necesitatea retragerii lui Klaus Iohannis din funcție, într-un interviu acordat HotNews, Nicușor Dan a explicat că decizia Curții Constituționale, care a interpretat două norme constituționale aflate în contradicție, nu impune demisia președintelui. „În opinia mea, nu. A fost o decizie a Curții Constituționale, care a interpretat două norme din Constituție care erau într-o oarecare contradicție pentru situația de față”, a declarat primarul. Acesta a adăugat că, deși percepția de instabilitate politică este un factor important, nu este cazul ca președintele să părăsească funcția într-un moment atât de delicat.

Primarul Nicușor Dan a argumentat că retragerea lui Klaus Iohannis ar adânci instabilitatea deja resimțită în țară, atât în plan economic, cât și în planul imaginii externe. „Sunt în opinia mea două motive. Unul că deja percepția este de instabilitate în România, lucru care nu le face bine nici ca imagine, nici ca economie. Și asta este o știre oricând președintele își dă demisia. Ăsta ar fi primul motiv”, a explicat Nicușor Dan.

Al doilea motiv invocat de Nicușor Dan pentru a justifica menținerea lui Klaus Iohannis în funcție se referă la contextul geopolitic actual. Primarul Capitalei a subliniat faptul că România se află într-un moment delicat, în care securitatea națională este amenințată, iar președintele, alături de șefii serviciilor de informații, ar trebui să rămână la conducere pentru a gestiona situațiile critice. „Și al doilea motiv: eu cred că, chiar dacă în momentul acesta nu avem datele, noi am fost sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei”, a spus Nicușor Dan.

În acest context, Nicușor Dan consideră că este esențial ca președintele și instituțiile de forță ale statului să fie în funcție pentru a putea lămuri situațiile complicate ce pot apărea, mai ales în fața unei posibile încercări de destabilizare din Rusia.

„E bine ca președintele și șefii serviciilor să fie în funcție, având exercițiul instituțional, să lămurească această chestiune, pentru că noi suntem după o anulare de alegeri, lucru foarte grav. Dar și atunci e foarte important pentru societatea noastră și pentru partenerii noștri să lămurim ce s-a întâmplat”, a conchis Nicușor Dan.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/nicusor-dan-crede-ca-presedintele-iohannis-nu-ar-2409740.html


Analyse


2025-03-06 17:50:29

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Nicusor Dan despre demisia presedintelui

Entity Sentiment:

  • Nicusor Dan: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 6)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Rusia: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Nicusor Dan considera ca presedintele Iohannis nu ar trebui sa demisioneze, argumentand ca acest pas ar adanci instabilitatea politica si economica a Romaniei, mai ales in contextul geopolitic actual.

Summary: Nicusor Dan a declarat ca presedintele Klaus Iohannis nu ar trebui sa demisioneze, deoarece acest lucru ar adanci instabilitatea politica si economica a Romaniei. El a mentionat ca decizia Curtii Constitutionale nu impune demisia presedintelui si a subliniat importanta mentinerii conducerii actuale in contextul geopolitic delicat, cu posibile incercari de destabilizare din partea Rusiei. Dan a argumentat ca este esential ca presedintele si sefii serviciilor de informatii sa ramana in functie pentru a gestiona situatiile critice si a clarifica problemele aparute dupa anularea alegerilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.