Nicușor Dan crede că președintele Iohannis nu ar trebui să demisioneze. „Suntem sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis nu trebuie să demisioneze din funcţie şi a explicat că a fost o decizie a Curţii Constituţionale în acest sens. El a adăugat că există o percepţie de instabilitate care nu face bine la imaginea României, iar economia ar fi afectată. Nicuşor Dan a mai declarat că ţara noastră se află sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei şi preşedintele trebuie să lămurească această chestiune, informează news.ro.

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, la Hotnews, dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze şi să-l lase interimar pe preşedintele Senatului.

„În opinia mea, nu. A fost o decizie a Curţii Constituţionale. Ea a interpretat două norme din Constituţie care erau într-o oarecare contradicţie pentru situaţia de faţă. Sunt în opinia mea două motive, unul că deja există o percepţie de instabilitate în România care nu ne face bine nici ca imagine, nici ca economie.

Şi asta e o ştire oricând. Preşedintele şi-a dat demisia. Asta ar fi primul motiv. Şi al doilea motiv, eu cred, chiar dacă în momentul acesta nu avem datele, că noi am fost sub o… sau nu avem dovezile, noi suntem sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei şi atunci e bine ca preşedintele, şefii serviciilor să fie în funcţie şi să lămurească având de exerciţiul instituţional, să lămurească această chestiune. Pentru că noi suntem după o anulare de alegeri care e un lucru foarte grav, da. Şi atunci e foarte important pentru societatea noastră şi pentru partenerii noştri să lămurim ce s-a întâmplat”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a mers, miercuri, la şedinţa coaliţiei cu un ultimatul, sub forma a opt solicitări urgente pentru celelalte partide, printre acestea aflându-se adoptarea bugetului pe 2025 până luni, demiterea şefului AEP, a şefilor de servicii, depolitizarea CCR, dar şi ca partidele să ceară demisia lui Klaus Iohannis, la finalizarea mandatului şi preluarea interimatului la şefia statului de către preşedintele Senatului.

Editor : M.L.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/nicusor-dan-crede-ca-presedintele-iohannis-nu-ar-trebui-sa-demisioneze-suntem-sub-o-incercare-de-destabilizare-din-partea-rusiei-3052749


Analyse


2025-02-27 16:59:42

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.2)

Subject: Declaratii politice despre demisie

Entity Sentiment:

  • Nicusor Dan: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Rusia: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Elena Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Current Events

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • presedintele Iohannis nu ar trebui sa demisioneze
  • incercare de destabilizare din partea Rusiei

KeyWords:

  • Nicusor Dan
  • Klaus Iohannis
  • Curtea Constitutionala
  • Rusia
  • Elena Lasconi
  • USR

Excerpt: Nicusor Dan considera ca presedintele Iohannis nu ar trebui sa demisioneze, mentionand o decizie a Curtii Constitutionale si o posibila destabilizare din partea Rusiei.

Summary: Nicusor Dan a declarat ca presedintele Klaus Iohannis nu ar trebui sa demisioneze, invocand o decizie a Curtii Constitutionale si subliniind riscul unei destabilizari din partea Rusiei. El a mentionat ca perceptia de instabilitate afecteaza imaginea si economia Romaniei. Elena Lasconi, presedintele USR, a prezentat un ultimatum coalitiei, cerand printre altele demisia lui Iohannis la finalul mandatului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.