Nicușor Dan și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale ca independent, el fiind ales în iunie pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. La fel ca Traian Băsescu în anul 2004, Nicușor Dan intră în campania electorală din poziția de primar general al Bucureștiului, a doua cea mai votată funcție politică după președintele României, fapt care s-a dovedit un avantaj pentru Traian Băsescu în urmă cu 20 de ani.
Întrebat în septembrie 2000, la emisiunea lui Marius Tucă, dacă vrea să fie prim-ministru al României, Băsescu a răspuns că nu, invocând încrederea pe care cetățenii Capitalei i-au oferit-o.
„Îmi place atât de mult și e prima dată când nu lucrez pentru fiare, ci pentru oameni. Până acum am răspuns de trenuri, de șine, de porturi, de avioane. Acum, de munca mea depinde viața a două milioane de cetățeni ai Bucureștiului.”, spunea Băsescu.
Despre candidatura la președinție, care se vehicula pentru anul 2004, Traian Băsescu a spus că își propune să candideze pentru 2008.
„În 2004, mi-aș dori, să fiu ales din primul tur primar general al Capitalei”, spune Băsescu. Și așa s-a întâmplat.
În 2001, în cadrul aceleiași emisiuni, Traian Băsescu părea să se răzgândească, spunând că trebuie „lăsat timpul” să decidă și sublinia că din partea PD, conform statului, va candida „cel mai bine clasat în sondaje, înainte de desemnare”.
Candidatul Alianței Dreptate și Adevăr la președinția României era Theodor Stolojan, iar în 2004, la Capitală, candida din nou Traian Băsescu, care era întrebat tot de Marius Tucă dacă va renunța la Primărie pentru a fi prim-ministru. Răspunsul lui Traian Băsescu a fost „categoric nu”.
Theodor Stolojan s-a retras din cursa prezidențială cu puțin timp înaintea alegerilor din 2004, iar prin sceneta „Dragă Stolo”, Traian Băsescu a devenit candidatul dreptei la Cotroceni, cu 4 ani mai devreme decât spusese inițial că se gândește să candideze.
Aici încep similaritățile cu Nicușor Dan. Și actualul Primar General al Capitalei a declarat în trecut, că se gândește la o candidatură pentru 2029, însă s-a răzgândit și și-a anunțat zilele acestea candidatura, invocând o situație extraordinară și lipsa de încredere a oamenilor în „găștile” de partid.
Un discurs similar a avut și Traian Băsescu atunci, care vorbea despre pericolul bolșevic reprezentat de PSD și despre reforma justiției. Cumva, tema anticorupției este folosită și de Nicușor Dan, din nou, pentru a justifica candidatura.
„Suntem într-un moment de cumpănă, cel mai dificil după 1989. Românii au transmis la alegeri că nu se mai poate, că s-a mințit prea mult, că politicienii se fac că încearcă să le rezolve problemele, iar instituțiile nu se preocupă”, a spus Nicușor Dan.
El a pledat pentru o „schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la așteptările cetățenilor” și a spus că această schimbare „nu se poate baza decât pe valori sănătoase”.
Decizia lui Nicușor Dan cu privire la candidatură vine după mai multe luni în care Primarul General nu a dat un răspuns clar cu privire al intențiile sale, ba chiar a lăsat să se înțeleagă că ar avea nevoie de cel puțin 3 mandate pentru a termina toată treaba la București.
La fel ca Nicușor Dan, Traian Băsescu a câștigat categoric al doilea mandat la Capitală, chiar din primul tur, când alegerile locale se desfășurau în două tururi. Nicușor Dan a obținut aproape 50% din voturi, cât toți contracandidații săi la un loc.
„Contextul politic e favorabil lui Nicușor Dan, așa cum a fost și lui Băsescu la vremea respectivă, pentru că cine știe cum o să fie al doilea mandat de primar general și dacă în 2029 ar mai fi la fel de popular, măcar în raport cu bucureștenii, dacă nu și cu restul țării.”, afirmă Jiglău.
El spune că Nicușor Dan este pe un val acum, așa cum era și Traian Băsescu și că seamănă cu fostul președinte prin prisma „simțului politic”.
Deci este acum pe un val. Prima dată poate că nu s-au alineat astrele, deja erau destui independenți în poveste. Oricum, Nicușor Dan a jucat-o bine. Aici, poate că sunt asemănări cu Băsescu, că au un anumit simț politic, care le permite să găsească o explicație pentru încălcarea promisiunii din seara alegerilor. Au simțul acesta de a specula momentul”, mai spune Jiglău.
„Acum Băsescu în 2004 nu a fost din prima în alegeri, știm asta, momentul «Dragă Stolo»”, a subliniat George Jiglău.
Acesta subliniază că, la fel ca în 2020, Nicușor Dan și-a anunțat candidatura înainte să discute cu celelalte partide, pentru a nu părea că este „rodul” unei discuții între partide și pentru a le forța mâna.
„Mingea este în terenul partidelor acum, care, dacă îl susțin, s-ar putea să joace o carte câștigătoare, doar că nu a lor. Dacă nu îl susțin, atunci riscă să fie arătați cu degetul pentru faptul că se va repeta aceeași dinamică pe care am avut-o în toamnă.
Nu. Deci, politic vorbind, a fost o mișcare foarte bună și pe care, cred că, bucureștenii care îl simpatizează o să i-o ierte.”, spune politologul.
Nicușor Dan provine din zona activismului, fiind cel care a fondat Asociația Salvați Bucureștiul, Uniunea Salvați Bucureștiul și, ulterior, USR. Tangențele cu lumea politică au început în 2012, cu prima sa candidatură independentă, ajungând în 2016 în Parlament cu USR.
De partea cealaltă, Traian Băsescu fusese membru al Partidului Comunist înainte de 1989. Fusese ministru al Transporturilor în anii 90’ și preluase Partidul Democrat de la Petre Roman. Cu alte cuvinte, avea o carieră politică în spate.
Traian Băsescu era cunoscut pentru stilul său efervescent și uneori agresiv în raport cu colegii din politică, dar calculat. Nicușor Dan este, de asemenea, calculat, dar abordarea sa este mai calmă.
O altă diferență este modul în care cei doi interacționează cu electoratul. Traian Băsescu prefera băile de mulțime și interacțiunea cu publicul, însă Nicușor Dan a fost ceva mai distant, cel puțin în prima parte a mandatului său la Primăria București, fiind cunoscut faptul că „nu răspundea la telefon”.
Modul în care fostul președinte Băsescu a intrat în cursa pentru Cotroceni din 2004 a fost cu totul diferit de cel al lui Nicușor Dan. Theodor Stolojan a renunțat la candidatură invocând „starea sa de sănătate”, propulsându-l practic pe Traian Băsescu în drumul spre președinție, în urma momentului „dragă Stolo”. Cel mai probabil, Theodor Stolojan nu trecea testul electoral, iar Traian Băsescu era mult mai popular și potrivit pentru asumarea acestei poziții.
Este cunoscut faptul că primăria Capitalei poate fi o rampă de lansare în cursa prezidențială, dat fiind numărul de voturi cu care este ales primarul general, însă contextul politic și social actual este diferit de anul 2004.
Traian Băsescu era susținut de Alianța D.A., formată din PD și PNL, practic singurele partide care făceau opoziție PSD, în contextul în care PNȚCD sucomba, iar Partidul România Mare era nefrecventabil.
Astăzi, Nicușor Dan vrea să candideze și să obțină susținerea USR și PNL, însă scena politică este și mai fragmentată din cauza partidelor extremiste.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/nicusor-dan/asemanari-traian-basescu-candidatura-presedinte-primaria-capitalei-1912950
