♦ În loc de măsuri concrete pentru câştigarea încrederii investitorilor, dar şi a electoratului, coaliţia care se poziţionează proeuropean şi pro-NATO şi aceeaşi care este de trei ani la guvernare a emis un document cu o listă de dorinţe şi fraze lungi despre „audit în domeniul public“ sau „identificarea activelor instituţiilor centrale lăsate în paragină“.
La capitolul soluţii pentru problemele ţării, planul de guvernare cu care a venit coaliţia nou-formată PSD, PNL, UDMR şi minorităţi conţine idei de restructurări, fără date sau acţiuni concrete, iar planurilor de investiţii le lipsesc sursele de finanţare, de altfel prima condiţie pentru a realiza o investiţie. Documentul este o înşiruire de propuneri – reforma administraţiei centrale, locale, debirocratizare şi eliminarea risipei bugetare, inclusiv dorinţa de a creşte natalitatea, însă fără niciun plan concret de realizare a acestora.
De exemplu, pentru eficientizarea administraţiei locale, planul coaliţiei propune reducerea a două ministere, a unor secretari de stat şi a 25% din numărul agenţiilor sau un „audit de eficienţă pentru fiecare autoritate centrală, instituţii regionale şi companii de stat, în primele 6 luni ale anului viitor“. Cât se va economisi din aceste măsuri sau ce înseamnă un audit de eficienţă şi cine îl va face, însă, nu răspunde.
Coaliţia de guvernare vrea să vină ca o salvare de valul suveranist, dar şi ca o soluţie pentru a obţine credibilitate în faţa finanţatorilor – în condiţiile în care România va avea nevoie de 250 mld. lei (50 mld. euro) pentru rostogolirea datoriei vechi, plata dobânzilor şi acoperirea deficitului bugetar. La mai puţin de 12 ore de când noua coaliţie a emis planul de guvernare, Fitch, cea mai mare agenţie de rating, a schimbat perspectiva de rating a datoriei României de la stabilă la negativă, acesta fiind ultimul pas înainte ca ţara să fie retrogradată la categoria junk, adică nerecomandată investiţiilor. La prima oră, investitorii au reacţionat la anunţul Fitch şi Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere, iar dobânzile la care România se împrumută pe 10 ani au crescut, chiar dacă ratingul a rămas la fel şi s-a schimbat doar perspectiva.
Mişcarea agenţiei Fitch este primul semnal de neîncredere a investitorilor în capacitatea statului român de a rambursa creditele sau de a realiza reformele pentru reducerea deficitului bugetar. Spre exemplu, coaliţia dedică un capitol şi reformei administraţiei locale, care înseamnă, astăzi, 3.200 de unităţi administrativ-teritoriale şi 13.000 de sate şi care este pe acelaşi sistem din 1968. Propunerile coaliţiei sunt: „transfer de active, competenţe şi responsabilităţi de la nivelul ierarhic superior către cele inferioare“ sau „identificarea activelor instituţiilor centrale lăsate în paragină sau prost administrate şi transferarea lor în proprietatea publică sau privată a primăriilor“.
Cu aproape un an înainte, Aleph News şi ŞTIU PE CE LUME TRĂIESC au tratat, în cadrul primului şi celui de-al doilea sezon al emisiunii, toate cele şapte probleme. Emisiunea poate fi urmărită în fiecare miercuri şi duminică, de la orele 22:00 şi toate ediţiile sunt disponibile pe siteul alephnews.ro şi stiupecelumetraiesc.ro. De exemplu, pentru descentralizarea administraţiei locale, ŞTIU PE CE LUME TRĂIESC a lansat propunerea creării a 100-120 de metropole în jurul marilor oraşe din România în locul celor 3.200 de UAT-uri. Metropolele s-ar dezvolta în jurul unor centre de învăţare.
La capitolul natalitate, de exemplu, coaliţia propune „soluţii concrete pentru achiziţionarea locuinţelor“ sau creşe şi locuinţe sociale. Care sunt însă soluţiile concrete şi care este sursa de finanţare a construcţiilor?
ŞTIU PE CE LUME TRĂIESC a arătat în ediţia din primul sezon dedicată problemei natalităţii din România că există banii pentru mai mult decât dublarea banilor alocaţi, în orice formă, dezvoltării copilului în România, dacă se reduce numărul de bugetari cu 800.000 şi se alocă în sectorul privat şi dacă, prin propunerile SPCLT, economia creşte cu 5% pe an. Pe de altă parte, documentul coaliţiei nu pomeneşte nimic de finanţarea educaţiei şi copilului, care este primul pas pentru creşterea natalităţii.
Fără măsuri concrete care să reducă deficitul bugetar, care va depăşi 8% din PIB în 2024, cum ar fi reorganizarea din temelii a aparatului de stat şi reducerea cheltuielilor de salarii, bunuri şi servicii sau pensii ca pondere în PIB, guvernul viitor nu va avea încrederea finanţatorilor sau, dacă va reuşi să se împrumute, o va face la dobânzi care nu pot fi susţinute. Or, în acest moment, planul de guvernare al noii coaliţii este o maculatură copiată din alte programe de guvernare, în care s-au întors celebrele spitale regionale şi frazele lungi despre audit în domeniul public, identificarea instituţiilor inutile sau tăierea câtorva zeci de posturi la stat din cele 1,3 mil.
Cum arată planul de reforme al coaliţiei în oglindă cu propunerile ŞTIU PE CE LUME TRĂIESC, programul de la Aleph News
Reforma administraţiei centrale

Ce propune coaliţia:
♦ Coaliţia PSD-PNL, acum în formulă cu UDMR, propune reducerea a două ministere şi a agenţiilor cu un sfert, împreună cu reducerea la jumătate a numărului de secretari de stat şi „audit de eficienţă pentru fiecare autoritate centrală, instituţii regionale şi companii de stat, în primele 6 luni ale anului viitor“
♦ Practic, este vorba de o eliminare a maximum 30 de posturi din buget, dacă s-ar concretiza. Spre comparaţie, în România sunt 1,3 milioane de bugetari.
Ce propune ŞTIU PE CE LUME TRĂIESC:
♦ Relocarea a 800.000 de bugetari din sectorul public în sectorul privat, în condiţiile în care angajatorii din România sunt nevoiţi să aducă, an de an, câte 100.000 de angajaţi indieni, nepalezi sau pakistanezi, pentru că nu găsesc români care să lucreze.
Debirocratizarea şi descentralizarea administraţiei publice locale

Ce propune coaliţia:
Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/coalitia-psd-pnl-udmr-vine-plan-guvernare-debirocratizare-reforma-22615448
