Iohannis: Eu nici nu pot să plec. Dacă aş pleca, ar trebui să o fac prin demisie

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că îşi susţine în continuare afirmaţia potrivit căreia va rămâne în funcţie până când va fi ales un nou preşedinte, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute înaintea participării sale la Summitul UE-Balcanii de Vest de la Bruxelles.

Întrebat de un jurnalist dacă îşi susţine în continuare afirmaţia, Iohannis a spus: „Este foarte bine că vă întrebaţi acest lucru, pentru că am observat în spaţiu public fel şi fel de interpretări. Constituţia noastră în acest punct este foarte clară şi această situaţie este expres prevăzută în articolul 82 din Constituţie. Nu este, cumva, o ingerinţă din partea mea în treburile constituţionale, ci este articol de Constituţie. Mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul. Punct. Fără niciun fel de posibilitate de interpretare”.

Vezi mai multe articole din categoria politic

El a adăugat că Curtea Constituţională nu i-a prelungit mandatul, cum „eronat vehiculează unii politicieni”, ci doar a subliniat că există acest articol şi că acesta se aplică.

„Eu nici nu pot să plec. Cum să plec dacă Constituţia îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere. Dacă aş pleca, ar trebui să plec prin demisie. Ori, să plec prin demisie, sigur, este posibil, dar n-aş face-o fără o motivaţie extrem, extrem de solidă pentru un interes public, nu pentru interesul unui politician care vrea să se profileze împotriva mea. Aş face-o doar, repet, atunci când ar exista un interes public major, care altfel nu se poate rezolva”, a declarat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că lucrurile sunt prevăzute clar în Constituţie, în ciuda faptului că „mulţi politicieni încearcă să vehiculeze aceste chestiuni în aşa fel încât să pară că ei sunt salvatorii naţiunii şi eu nu”.

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/iohannis-eu-nici-nu-pot-sa-plec-daca-as-pleca-ar-trebui-sa-o-fac-prin-demisie-22615258


Analyse


2025-03-05 20:15:12

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Declaratie Iohannis despre mandat

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Constitutie: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Summitul UE-Balcanii de Vest: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Klaus Iohannis a declarat ca va ramane in functie pana la alegerea unui nou presedinte, conform Constitutiei, si ca nu va demisiona decat pentru un interes public major.

Summary: Klaus Iohannis a afirmat ca va ramane in functie pana la alegerea unui nou presedinte, conform articolului 82 din Constitutie, si ca nu va demisiona decat pentru un interes public major. El a subliniat ca mandatul sau nu a fost prelungit de Curtea Constitutionala, ci doar ca articolul respectiv se aplica. Iohannis a criticat politicienii care incearca sa manipuleze situatia pentru a parea salvatori ai natiunii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.