Marcel Ciolacu, președintele PSD, nu exclude posibilitatea de a candida din nou la alegerile prezidențiale, conform unor surse politice. Deși consideră că ar fi ideal să existe un candidat comun din partea viitoarei coaliții de guvernare, Ciolacu nu exclude o nouă candidatură la alegerile prezidențiale, potrivit acelorași surse.
Totuși, o situație în care Ciolacu ar fi din nou candidatul PSD ar fi complicată, fiind preferată opțiunea unui candidat comun al coaliției, conform sursei menționate, citate de Observator.
Ilie Bolojan, președintele PNL, le-a recomandat social democraților să-l înlocuiască pe Marcel Ciolacu cu un alt candidat pentru funcția de prim-ministru. Într-o declarație făcută marți, 17 decembrie, liderul PNL a insinuat că Marcel Ciolacu nu mai dispune de credibilitatea și autoritatea necesare pentru a conduce un nou guvern.
“Eu am spus că PSD, fiind partidul care are cele mai multe mandate, are dreptul să îşi susţină candidatul la funcţia de premier. Acum, discutând foarte deschis, noi suntem în nişte negocieri în momentul de faţă în care nu s-a discutat această chestiune, ar fi din punctul meu de vedere, lipsit de fair-play să mă apuc să fac comentarii, să dau note unui candidat sau altul, dar este clar că domnul Marcel Ciolacu trebuie să se gândească foarte serios dacă are rezerva de combustibil personal, rezerva de autoritate şi de credibilitate pentru a da un semnal că lucrurile vor fi făcute altfel, că lucrurile vor fi făcute mai bine. Dar aceasta este o chestiune care ţine de Partidul Social Democrat şi de dânsul şi n-ar fi deci corect din partea mea să vin acum într-o emisiune şi să dau note unor parteneri”, a declarat Ilie Bolojan, liderul liberalilor, marţi, 17 decembrie, într-un interviu pentru Hotnews.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale/marcel-ciolacu-putea-candida-nou-prezidentiale-1912955
