Nicușor Dan lansează un proiect pe model Emil Constantinescu: Specialiștii care vor remodela România

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, iar planul său seamănă cu cel al fostului președinte Emil Constantinescu, cel care promitea 15.000 de specialiști. Nicușor Dan promite că el va lucra cu firme specializate, care vor analiza marile sisteme din România și vor veni cu soluții de optimizare, în așa fel încât să existe un plan foarte bine pus la punct pentru următorii 10 ani.

”Există firme în lumea asta, există și în România astfel de firme cărora le dai un contract, ei vin după 9 luni și îți prezintă, de exemplu, planul pentru sistemul sanitar. Ei îți spun care este investiția optimă. Tu îi spui, ca țară, că vrei să investești 10 miliarde de euro în sănătate și ei îți dau o viziune, un proiect pe următorii 10 ani.

Noi nu știm în ce investim banii. Nici noi la Primăria Capitalei, pentru că avem 19 din 50 de spitale din București, noi alocăm banii, dar nu avem o viziune unde vrem să fim peste 10 ani.

Traian Băsescu a încercat să facă chestia asta, am fost și eu în comisia de educație. În aceea comisie în care eram și eu, nu era o structură managerială care să spună: în 2 ani facem asta, în 3 ani facem asta și costă 15 miliarde.

Sunt 2 situații: sunt niște chestiuni care pot să atingă niște grupuri de interese și atunci e mai dificil, dar mai este și situația în care nimeni nu știe ce este de făcut și atunci toată lumea bâjbâie.”, a spus Nicușor Dan, la B1 TV.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/nicusor-dan-lanseaza-un-proiect-pe-model-emil-constantinescu-specialistii-care-vor-remodela-romania_3526751.html


Analyse


2025-02-28 22:33:52

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1)

Subject: Proiect politic Nicusor Dan

Entity Sentiment:

  • Nicusor Dan: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 4)
  • Emil Constantinescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • B1 TV: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Nicusor Dan lanseaza un proiect politic inspirat de Emil Constantinescu, propunand colaborarea cu firme specializate pentru a optimiza sistemele din Romania.

Summary: Nicusor Dan si-a anuntat candidatura la alegerile prezidentiale, propunand un proiect similar cu cel al fostului presedinte Emil Constantinescu, care implica colaborarea cu firme specializate pentru a analiza si optimiza marile sisteme din Romania. Acesta subliniaza importanta unui plan bine pus la punct pentru urmatorii 10 ani, mentionand ca in prezent nu exista o viziune clara asupra investitiilor, inclusiv in domeniul sanitar. Dan a mentionat si incercarile anterioare ale lui Traian Basescu de a implementa un astfel de plan, subliniind dificultatile intampinate din cauza lipsei unei structuri manageriale eficiente.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.