Mercenarul Horațiu Potra, amenințări la adresa lui Iohannis: ”Veneam să dau un test unui profesor de fizică, îl pica și Bucureștiul era destabilizat”

Fostul membru al Legiunii Străine, Horațiu Potra, l-a amenințat pe Klaus Iohannis. La ieșirea de la percheziţiile informatice a declarat că în momentul în care a fost oprit de poliţie venea la Bucureşti pentru a da un test de clasa a zecea unui profesor de fizică.

Marți, 17 decembrie, Horațiu Potra a fost din nou la sediul Inspectoratului General al Poliției, acolo unde s-au terminat perchezițiile informatice în cazul său. Mai multe date au fost descărcate în serverele anchetatorilor, acestea urmând să fie analizate.

După percheziții, Potra a făcut însă niște declarații amenințătoare la adresa președintelui Klaus Iohannis.

„Voiam să dau un test la un profesor de fizică, de mecanică clasică, de clasa a 10-a, rata testul, dădeam nota 4, era corigent și gata, era Bucureștiul destabilizat”, a declarat Horațiu Potra.

Judecătorii din Ploiești au decis să-l lase liber pe mercenarul Potra, chiar dacă a fost descoperită o sumă mare de bani în seifurile sale, dar și mai multe arme într-un autoturism.

„Punând în balanţă, pe de o parte, gravitatea faptei imputate, care este de nivel redus, iar nu de nivelul unei gravităţi deosebite astfel cum s-a alegat în cuprinsul propunerii formulate, cu, pe de altă parte, situaţia inculpaţilor şi circumstanţele personale ale fiecăruia dintre aceştia, judecătorul apreciază că prima nu cântăreşte suficient cât să permită luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive chiar şi în situaţia unor fapte de o gravitate abstractă şi concretă medie, ceea ce ar duce la lipsirea de semnificaţie a caracterului excepţional al acestei măsuri preventive. (…) Analizând în ansamblu circumstanţele cauzei, judecătorul apreciază că luarea măsurii arestării prevenitive excede limitelor de proporţionalitate dintre gravitatea acuzaţiei aduse persoanelor faţă de care este luată şi această măsură preventivă, care reprezintă forma cea mai restrictivă de drepturi dintre măsurile prevăzute de art. 202 alin (4) Cod Procedură Penală”, au argumentat judecătorii.

Fostul membru al Legiunii Străine ar fi plănuit organizarea, duminică, 8 decembrie, a unui miting neautorizat la Catedrala Mântuirii Neamului din București, acolo unde urma să protesteze față de decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale.

O rudă a unuia dintre apropiații lui Potra ar fi sunat însă la 112 și ar fi dat întreg planul peste cap, spunând că un grup înarmat se îndreaptă către Capitală, potrivit digi24.ro.

Anchetatorii au descoperit faptul că membrii plecau din colțuri diferite ale țării, pentru a duce pe piste greșite următorii.

Source URL: https://ziare.com/horatiu-potra/mercenar-amenintare-klaus-iohannis-dosar-1912659


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.