Marea dorință a lui Mircea Diaconu, cu câteva luni înainte de a muri: „Dacă cineva are nevoie de mine, să mă sune!”

Sâmbătă, 14 decembrie, Mircea Diaconu a murit. O boală nemiloasă l-a răpus pe celebrul actor, care de-a lungul timpului, a cochetat și cu politica, respectiv cu administrația publică. De amintit faptul că în luna iulie, deci cu cinci luni înainte de a deceda, artistul își dorea să revină pe prima scenă politică.

În luna iulie, într-un interviu acordat pentru Ziare.com, Mircea Diaconu susținea că în cazul în care va fi solicitat de o instituție sau de vreo formațiune politică, ar fi fost dispus să „ajute cu ce poate”. Însă, fostul candidat la prezidențiale a precizat că nu s-a gândit să-și facă propriul partid.

„Eu, Diaconu, sunt un pensionar de 74 de ani, nu trag pe nimeni de mânecă. Și nu o iau de la zero. Dacă aveam 50 de ani, nu știu ce făceam. Însă, dacă are cineva nevoie de mine, o instituție, un partid, să mă sune și voi munci ca un rob. Pot da sfaturi, îmi spun părerea, ajut cu ce pot. Dar la aproape 75 de ani nu te apuci să construiești un partid, să o iei de la capăt”, a declarat Diaconu.

Celebrul actor nu ar fi refuzat o funcție în guvern.

„Oricine ar avea nevoie de mine, de competența, de experiența mea, telefonul meu e public. Niciodată nu am stat într-un turn de fildeș, pentru că sunt independent. Dimpotrivă, vreau să vorbesc cu toată lumea. Cred că asta trebuie să facă un președinte”, a mai transmis artistul.

În ultimul deceniu, Mircea Diaconu s-a poziționat drept un reprezentant al societății civile, apropiat de zona suveranistă. Astfel, AUR a încercat să-l coopteze în proiect.

Actorul care a interpretat rolul principal într-unul dintre cele mai bune filme românești din istorie, „Filantropica” (2002), a fost senatorPNL în legislatura 2008-2012. În mai-iunie 2012 a îndeplinit funcția de ministru al Culturii, iar în perioada 2014-2019 a fost europarlamentar, după ce candidase ca independent. După activitatea de la Bruxelles, Diaconu a candidat și pentru funcția de președinte al României, tot ca independent, sub sloganul „UN OM. Cu bună credință”. A obținut aproape 9%, după Klaus Iohannis – 38%, Viorica Dăncilă – 22% și Dan Barna – 15%.

Source URL: https://ziare.com/mircea-diaconu/dorinta-1912348


Analyse


2025-03-04 10:56:54

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Moartea lui Mircea Diaconu

Entity Sentiment:

  • Mircea Diaconu: mixed (score: 0.1 magnitude: 0.5, occurrence: 8)
  • Ziare.com: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • AUR: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Filantropica: positive (score: 0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Dan Barna: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Obituary

Language: romanian

Safety Moderation: Death,Politics

Excerpt: Mircea Diaconu a murit la 74 de ani, dorind sa revina in politica.

Summary: Mircea Diaconu, actor si fost politician, a murit la varsta de 74 de ani din cauza unei boli nemiloase. Cu cateva luni inainte de deces, Diaconu si-a exprimat dorinta de a reveni in politica, fiind dispus sa ajute daca ar fi fost solicitat de o institutie sau un partid. Desi nu intentiona sa isi creeze propriul partid, el era deschis sa ofere sfaturi si sa contribuie cu experienta sa. Diaconu a fost senator PNL, ministru al Culturii si europarlamentar, candidand si la presedintia Romaniei ca independent.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.