Un fost judecător CCR explică ce ar putea urma după anularea alegerilor. Cine va fi președinte până când se va face un nou scrutin

Petre Lăzăroiu, fost judecător al CCR a declarat, vineri, pentru News.ro, după decizia Curţii Constituţionale de anulare a întregului proces electoral privind alegerea preşedintelui României, că acum, în primul rând, Guvernul trebuie să dea o Hotărâre în care să stabilească noii parametri ai alegerii preşedintelui.

„Adică să stabiliească datele, competitorii etc etc”, a spus Lăzăroiu.

Întrebat ce se întâmplă în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al României expiră în această lună, Petre Lăzăroiu a răspuns:

„Dacă alegerile parlamentare sunt validate, şi deja am înţeles că mandatele au fost validate, Parlamentul îşi va alege structurile, respectiv preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, chestorii etc şi atunci sigur că se poate numi, aşa cum scrie în Constituţie, un preşedinte interimar. Adică preşedintele Senatului să ia locul preşedintelui ieşit din mandat”, a explicat Petre Lăzăroiu, pentru News.ro.

Curtea Constituțională a decis vineri, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR. Guvernul va stabili o nouă dată pentru prezidențiale.

Editor : S.S.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/un-fost-judecator-ccr-explica-ce-va-urma-dupa-anularea-alegerilor-cine-va-fi-presedinte-pana-cand-se-va-face-un-nou-scrutin-3036485


Analyse


2025-03-05 03:42:32

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Anularea alegerilor prezidentiale

Entity Sentiment:

  • Curtea Constitutionala a Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Petre Lazaroiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Guvernul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Curtea Constitutionala a Romaniei a anulat alegerile prezidentiale, iar Guvernul trebuie sa stabileasca noi parametri pentru alegerea presedintelui.

Summary: Curtea Constitutionala a Romaniei a decis anularea alegerilor prezidentiale, iar Guvernul trebuie sa stabileasca noi parametri pentru alegerea presedintelui. Petre Lazaroiu, fost judecator CCR, a explicat ca, in cazul in care mandatul actualului presedinte expira, presedintele Senatului poate deveni presedinte interimar. Parlamentul isi va alege structurile, iar Guvernul va stabili o noua data pentru alegeri.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.