Dacă nici acum nu ne calificăm la Campionatul Mondial de Fotbal, când jucăm în cea mai uşoară grupă pe care am fi putut să o obţinem, atunci când? România are şansa să invadeze Austria, va juca cu Bosnia şi Herţegovina, cu Cipru şi cu San Marino. Proverbialul ghinion al lui Mircea Lucescu s-a spart la finalul carierei. Reacţia selecţionerului imediat după extragere

UPDATE: „Ce vreţi să ştiţi? Nu-i vorba de noroc aici. Trebuie să câştigi meciurile dacă vrei să spui că ai avut noroc. E o grupă echilibrată, raportat la performanţa Austriei. A terminat grupa de la EURO pe locul 1, înaintea Franţei. Grupa de Nations League a terminat-o pe locul 1, în faţa Norvegiei. Să nu luăm în considerare că sunt o ţară mică”, a avertizat Mircea Lucescu, potrivit presei. 

”E o grupă care se joacă, avem şansă. De ce să fiu mulţumit? Voi fi mulţumit dacă vom ajunge la Campionatul Mondial. Din punct de vedere al grupului, acesta este unul foarte unit. Trebuie să analizăm toate echipele cu care vom juca. Toate echipele din spaţiul ex-iugoslav au jucători foarte puternici. Jucătorii noştri trebuie să se concentreze până la aceste meciuri la jocurile lor de la echipele de club, să rămână titulari, iar în cele 2-3 zile pe care le avem la dispoziţie să joace bine”, a mai spus Lucescu.


Românii sunt chemaţi să invadeze Viena: Pentru prima dată, România va înfrunta Austria la meciul de calificare la Campionatul Mondial în grupa H.

Din Grupa H va mai face parte şi Bosnia şi Herţegovina, Cipru şi cu San Marino

Ultima participare a României la Campionatul Mondial de Fotbal a fost în 1998, în Franţa.

În acel turneu, România a ieşit din faza grupelor, clasându-se pe primul loc într-o grupă cu Anglia, Columbia şi Tunisia. A fost eliminată în optimile de finală de către Croaţia, cu scorul de 1-0.

De atunci, România nu a reuşit să se califice la turneele finale ale Campionatului Mondial.

54 de echipe se luptă pentru 16 locuri alocate pentru zona UEFA, din totalul de 48 de echipe ce vor participa la turneul final.

Acolo unde sunt trecute două opţiuni, este vorba despre echipele ce vor juca în play-off-ul Ligii Naţiunilor.

Filmuleţul de prezentare care a deschis festivitatea tragerii la sorţi a conţinut, printre alte realizări remarcabile, şi o imagine cu golul marcat de Hagi împotriva Columbiei, la ultimul mondial disputat în Statele Unite, în 1994.

Grupa României, aflată în urna a doua valorică, este una dintre cele mai accesibile de care se putea bucura naţionala condusă de Mircea Lucescu, Austria şi Bosnia-Herţegovina putând fi considerate printre adversarele cele mai facile dintre opţiunile prezente în urnele 1 şi 3.

Rezulatele tragerii la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026:

Grupa A: Germania/Italia (câştigătoarea), Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg;

Grupa B: Elveţia, Suedia, Slovenia, Kosovo;

Grupa C: Portugalia/Danemarca (învinsa), Grecia, Scoţia, Belarus;

Grupa D: Franta/Croaţia (câştigătoarea), Ucraina, Islanda, Azerbaijan;

Grupa E: Spania/Olanda (câştigătoarea), Turcia, Georgia, Bulgaria;

Grupa F: Portugalia/Danemarca (câştigătoarea), Ungaria, Irlanda, Armenia;

Grupa G: Spania/Olanda (învinsa), Polonia, Finlanda, Lituania, Malta;

Grupa H: Austria, România, Bosnia-Herţegovina, Cipru, San Marino;

Grupa I: Germania/Italia (învinsa), Norvegia, Israel, Estonia, Moldova;

Grupa J: Belgia, Ţara Galilor, Macedonia de Nord, Kazakhstan, Andora;

Grupa K: Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Liechtenstein;

Grupa L: Franţa/Croaţia (învinsa), Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar.

Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/nici-acum-ne-calificam-campionatul-mondial-fotbal-jucam-cea-usoara-22607413


Analyse


2025-03-01 18:48:45

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Calificare Romania la Campionatul Mondial

Entity Sentiment:

  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Mircea Lucescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Austria: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Bosnia si Hertegovina: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Cipru: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • San Marino: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Campionatul Mondial de Fotbal: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • UEFA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Sports
  • Football

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Romania are sansa sa se califice la Campionatul Mondial de Fotbal, avand o grupa accesibila cu Austria, Bosnia si Hertegovina, Cipru si San Marino. Mircea Lucescu subliniaza importanta concentrarii si analizei echipelor.

Summary: Romania are o sansa buna de a se califica la Campionatul Mondial de Fotbal, fiind plasata intr-o grupa considerata usoara, alaturi de Austria, Bosnia si Hertegovina, Cipru si San Marino. Mircea Lucescu, selectionerul echipei nationale, a subliniat ca nu este vorba de noroc, ci de performanta si concentrare. El a mentionat ca Austria este o echipa puternica, in ciuda dimensiunii tarii, si a subliniat importanta ca jucatorii romani sa ramana titulari la echipele lor de club. Romania nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial din 1998, iar acum 54 de echipe concureaza pentru 16 locuri alocate zonei UEFA.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.