Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri un decret privind convocarea Parlamentului României pe 20 decembrie 2024, la Palatul Parlamentului.
Convocarea noului Parlament vine după alegerile legislative din 1 decembrie.
Convocarea parlamentului vine în condițiile în care partidele proeuropene au ajuns marți la un acord prin care se angajează să participe împreună la guvernare.
Cele patru partide care vor să formeze alianța de guvernare ar avea aproximativ 65% din totalul parlamentarilor. Partidele naționaliste, populiste sau extremiste vor reprezenta aproximativ 35% din viitorul Legislativ.
Potrivit Constituției, principalele atribuții ale Parlamentului sunt:
O funcție cu miză specială în Parlament este Președintele Senatului. El este considerat al doilea om în stat, după președintele României.
Președintele Senatului poate asigura interimatul funcției de președinte al României, potrivit articolului 97 din Constituție.
Președintele Senatului se alege prin vot secret al senatorilor și fiecare grup parlamentar are dreptul de a face o propunere.
În noul Parlament vor fi 331 de deputați, 312 aleși și 19 de la minorități.
Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), situația voturilor obținute de competitorii electorali arată astfel:
PSD: 2.030.144 de voturi (21,96% din totalul voturilor valabil exprimate) – 37 de mandate.
AUR: 1.665.143 de voturi (18,01%)- 26 de mandate.
PNL: 1.219.810 de voturi (13,20%) – 21 de mandate.
USR: 1.146.357 de voturi (12,40%) – 18 mandate.
Partidul S.O.S. România: 679.967 de voturi (7,36%) – 15 mandate.
POT: 596.745 de voturi voturi (6,46%) – 7 mandate
UDMR: 585.397 de voturi (6,33%) – 10 mandate
Cel mai mare număr de parlamentari vor reprezenta Capitala – 42, iar cei mai puțini – județele Giurgiu și Ialomița – câte 5 pentru fiecare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Source URL: https://romania.europalibera.org/a/kslaus-iohannis-parlament/33236121.html
Analyse
2025-02-28 18:45:36
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)
Subject: Convocarea noului Parlament
Entity Sentiment:
- Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Parlamentul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Palatul Parlamentului: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Constitutia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Biroul Electoral Central: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- AUR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Partidul S.O.S. Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- POT: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Presedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pe 20 decembrie 2024, dupa alegerile legislative din 1 decembrie. Partidele proeuropene au ajuns la un acord pentru a guverna impreuna, avand aproximativ 65% din parlamentari. Partidele nationaliste si populiste vor avea 35% din Legislativ.
Summary: Presedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pe 20 decembrie 2024, la Palatul Parlamentului, dupa alegerile legislative din 1 decembrie. Partidele proeuropene au ajuns la un acord pentru a guverna impreuna, avand aproximativ 65% din totalul parlamentarilor. Partidele nationaliste, populiste sau extremiste vor reprezenta aproximativ 35% din viitorul Legislativ. In noul Parlament vor fi 331 de deputati, 312 alesi si 19 de la minoritati. Potrivit Biroului Electoral Central, PSD a obtinut 21,96% din voturi, AUR 18,01%, PNL 13,20%, USR 12,40%, Partidul S.O.S. Romania 7,36%, POT 6,46% si UDMR 6,33%. Cel mai mare numar de parlamentari vor reprezenta Capitala, iar cei mai putini judetele Giurgiu si Ialomita.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.