Nicușor Dan, primarul Capitalei, analizează o eventuală candidatură la președinția României

Nicușor Dan nu exclude o eventuală candidatură la președinția României și spune că analizează această variantă „împreună cu colaboratorii” săi. Edilul nu a spus dacă o va face independent, dar nu a exclus nici sprijinul unor formațiuni de dreapta.

Turnura pe care au luat-o alegerile prezidențiale l-a determinat pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, să se gândească la o eventuală candidatură la cea mai importantă funcție în stat.

„Începem analiza și noi, împreună cu colaboratorii mei, cu care lucrez în primărie”, a răspuns Nicușor Dan la întrebarea dacă va candida, pusă în timpul unei emisiuni Antena3CNN.

„Ce s-a întâmplat în România în ultimele săptămâni a fost extrem, extrem de serios. Din păcate, organismele statului au reacționat târziu, e bine că au reacționat, totuși pentru că, pentru economia românească, putea să fie un dezastru”, a explicat el motivul care l-ar putea determina să se răzgândească. În repetate rânduri în acest an edilul a negat intenția de a candida.

„E foarte importantă analiza pe cine vor fi candidații, astfel încât să putem prevedea cine va intra în turul doi. Analiza abia începe și nu e la nivel de persoană ci al tuturor partidelor pro-europene. Nu e așa de important numele, important este ca modul în care se selectează candidații de către partidele pro-europene să fie gândit astfel încât să nu fim într-o situație disperată cum am fost până ieri”, a mai spus edilul.

Acesta a aăugat că nu a avut până acum propuneri din partea USR, PNL sau PSD. Întrebat dacă ar putea fi candidatul comun, a răspuns că „sunt foarte multe ipoteze”.

„Este o chestiune extrem de serioasă, sunt deschis să discutăm cu toată lumea”, a mai spus primarul general al Bucureștiului.

Dan crede că toate partidele trebuie să-și facă analizele interne și, în funcție de acestea, să existe negocieri peste o săptămână sau două.

Ales în 2020 în funcția de primar general al capitalei cu 42,8% din voturi, Nicușor Dan a fost reales în 2024 cu 46,9%.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Source URL: https://romania.europalibera.org/a/nicusor-dan-analizeaza-o-eventuala-candidatura-la-presedintia-romaniei/33230445.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.