Cristian Terheș cere CCR revizuirea cererii de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, pe baza documentelor declasificate din CSAT

Cristian Terheș, candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale, a confirmat joi pentru Gândul că a depus o nouă cerere la Curtea Constituțională, solicitând revizuirea hotărârii anterioare prin care cerea anularea primului tur al alegerilor.

Cristian Terheș a explicat că noua sa cerere se bazează pe informațiile recente declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care au relevat implicarea unui „actor statal” în susținerea campaniei lui Călin Georgescu.

Am cerut CCR revizuirea hotărârii prin care mi s-a respins ca nefondată cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Revizuirea am cerut-o pe baza documentelor declasificate de CSAT, a spus Terheș pentru Gândul.

Tot joi, SNSPA a solicitat Curții Constituționale suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, eliminarea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al alegerilor, a declarat rectorul Remus Pricopie. (detalii AICI)

Au decis luni, însă contextul politic și noile informații de o gravitate excepțională impun o reevaluare urgentă. Curtea Constituțională trebuie să se reunească astăzi pentru a reanaliza situația. Acum, în aceste condiții, responsabilitatea CCR este imensă: trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot, iar procuratura trebuie să extindă cercetările, identificând și trăgând la răspundere pe toți cei care au contribuit la aceste acțiuni ilegale, de trădare de ţară, fie prin complicitate, fie prin acțiuni directe”, a declarat Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de 28 noiembrie 2024.

Într-una dintre notele puse la dispoziția CSAT de către SRI, se pricizează că ascensiunea candidatului Călin Georgescu în sondaje a fost determinată de o campanie coordonată de creștere a popularității, amplificată cu 2 săptămâni înainte de data scrutinului, în special pe TikTok, care a reușit să-i asigure victoria în primul tur, cu 22,94%.

Rapoartele instituțiilor de informații din România menționează și implicarea unui „actor statal” în susținerea candidaturii lui Călin Georgescu. (detalii AICI)

Potrivit MAE, rapoartele declasificate, primite de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), dezvăluie o „interferență externă fără precedent”, care a vizat în mod direct alegerile din România.

Conform Ministerului de Externe, „aceste acțiuni fac parte dintr-o încercare continuă și persistentă de a submina angajamentele României față de valorile euroatlantice și apartenența la Uniunea Europeană și NATO”. (detalii AICI)

Rapoartele declasificate arată o interferență externă fără precedent și semnificativă, îndreptată împotriva instituțiilor și proceselor democratice. Aceste acțiuni fac parte dintr-o încercare continuă si persistenta de a submina angajamentul ferm al României față de valorile euroatlantice și față de apartenența noastră la UE și NATO. Autoritățile române investighează această tentativă de influențare, care este în desfășurare. Ne-am informat aliații cu privire la această încercare de interferență externă și vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea, a precizat MAE.

Jurnaliștii de la Gândul au dezvăluit pe 12, 13, 15 și 25 noiembrie atât rețeaua FameUP, cât și identitatea lui BOGPR, ambele fiind menționate în documentele CSAT declasificate miercuri.

CITEȘTE ȘI:

„Filiera” banilor. Noi detalii-șoc din SCANDALUL influencerilor care fac campanie pe TikTok pentru unul dintre candidații la Președinția României

Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!

Influenceri folosiți în campania electorală pentru PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI. Plăți ilegale pentru postări politice pe TIKTOK

SCANDALUL influencerilor care fac campanie pe TikTok pentru un candidat la Președinția României. Prin intermediul FameUp, li se cere să încalce legea!

Source URL: https://www.gandul.ro/alegeri-2024/cristian-terhes-cere-ccr-revizuirea-cererii-de-anulare-a-primului-tur-al-alegerilor-prezidentiale-pe-baza-documentelor-declasificate-din-csat-20373879


Analyse


2025-03-04 23:33:32

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Revizuirea alegerilor prezidentiale

Entity Sentiment:

  • Cristian Terhes: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • CSAT: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 4)
  • Calin Georgescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • Remus Pricopie: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Ministerul Afacerilor Externe: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • SNSPA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gandul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Cristian Terhes cere CCR revizuirea cererii de anulare a primului tur al alegerilor prezidentiale, bazandu-se pe documente declasificate de CSAT care sugereaza implicarea unui actor statal in campania lui Calin Georgescu.

Summary: Cristian Terhes a depus o cerere la Curtea Constitutionala pentru revizuirea hotararii de anulare a primului tur al alegerilor prezidentiale, bazandu-se pe documente declasificate de CSAT care sugereaza implicarea unui actor statal in campania lui Calin Georgescu. SNSPA a solicitat suspendarea turului doi si eliminarea lui Georgescu de pe buletinele de vot. Presedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea informatiilor. Rapoartele mentioneaza o interferenta externa semnificativa in alegeri, iar autoritatile romane investigheaza situatia.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.