Două mari universități din Iași îi îndeamnă pe studenți să meargă la vot: ”Un moment esenţial pentru consolidarea democraţiei”

Conducerea Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că votul de duminică, 8 decembrie, reprezintă fundamentul unui viitor prosper şi democratic pentru România, iar apartenenţa României la NATO şi UE este o garanţie a securităţii şi dezvoltării României.

De asemenea, și rectorul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” Iaşi (TUIASI), Dan Caşcaval, îi îndeamnă atât pe studenţi, cât şi pe colegii săi, să voteze la al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale.

“Alegerile prezidenţiale din România reprezintă un moment esenţial pentru consolidarea democraţiei şi pentru direcţia pe care o vom urma ca naţiune în următorii ani. Într-o lume din ce în ce mai complexă, în care dinamica geopolitică se schimbă rapid, este vital să ne asigurăm că viitorul nostru rămâne ancorat în valorile democratice şi în parteneriatele strategice care ne-au adus stabilitate şi prosperitate în ultimele decenii”, transmite Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, într-un comunicat de presă.

Totodată, sursa citată subliniază importanţa apartenenţei României la NATO şi UE.

“Apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană este, fără nici o îndoială, o garanţie a securităţii şi dezvoltării noastre. Alianţele cu aceste structuri internaţionale ne oferă un scut împotriva ameninţărilor externe şi creează un cadru favorabil pentru investiţii şi reforme. Totodată, ele ne oferă acces la pieţe, fonduri şi politici care sprijină modernizarea ţării. Este important ca aceste alegeri să reafirme angajamentul nostru faţă de valorile occidentale, precum statul de drept, libertatea de exprimare şi egalitatea de şanse”, precizează UAIC.

Aceeaşi sursă menţionează că “procesul democratic al alegerilor este mai mult decât un simplu exerciţiu formal, este o ocazie de a ne exprima opţiunile şi aspiraţiile”.

“Prin vot, fiecare dintre noi contribuie la formarea unei direcţii comune, la alegerea unor lideri care să ne reprezinte cu responsabilitate şi integritate. Alegerea liberă şi informată este un drept câştigat cu greu, dar şi o responsabilitate pe măsură. În absenţa participării cetăţenilor, democraţia devine fragilă, iar puterea decizională se poate concentra în mâinile unor grupuri restrânse. În acest context, este crucial să ne prezentăm cu toţii la urne. Alegerea noastră reflectă nu doar ceea ce ne dorim pe termen scurt, ci şi cum vedem viitorul României în cadrul familiei europene şi al comunităţii transatlantice. Este momentul să punem accent pe dialog, pe soluţii viabile şi pe politici care să răspundă nevoilor reale ale societăţii. Viitorul nostru este o construcţie comună, iar alegerile de astăzi vor influenţa generaţiile de mâine”, mai este menţionat în comunicat.

Și rectorul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” Iaşi, Dan Caşcaval, îi îndeamnă atât pe studenţi, cât şi pe colegii săi, să voteze la al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale, subliniind că “participarea consistentă la vot asigură legitimitatea alegerii” şi îi împiedică pe alţii să decidă în locul lor.

“Duminica viitoare încheiem un ciclu electoral cu totul inedit şi îl încheiem fiind nevoiţi să facem o alegere cu o miză originală, ca să folosesc un eufemism. Dar, nu am nicio calitate, niciun drept moral sau legal şi nicio intenţie să recomand un candidat sau altul. Însă, în primul rând, vă rog să participaţi la vot. Participarea consistentă la vot asigură legitimitatea alegerii şi îi împiedică pe alţii să decidă în locul dumneavoastră”, a transmis, într-o postare pe Facebook, Dan Caşcaval.

Acesta a îndemnat studenţii să voteze “cu conştiinţă”.

“Nu putem vota împotriva propriei conştiinţe, dar la fel de adevărat este că nu putem alege nici împotriva cunoştinţelor dobândite pe băncile şcolii, ale facultăţii sau ale vieţii. Suntem parte a alianţei INGENIUM, o alianţă universitară europeană, şi suntem mândri că suntem aici. Este o confirmare a apartenenţei noastre la Europa dincolo de poziţionarea geografică, o confirmare a apartenenţei la o lume civilizată, paşnică, care se dezvoltă şi care sprijină şi pe alţii să se dezvolte. O confirmare a apartenenţei noastre la o conştiinţa universitară Europeană. De aceea, dragi colegi şi dragi studenţi, mergeţi la vot! Iar când veţi vota, imaginaţi-vă în ce lume veţi dori să se afle mâine copiii dumneavoastră, dragi colegi, sau părinţii dumneavoastră, dragi studenţi. Nu-i lăsaţi pe alţii să vă decidă viitorul, să le decidă viitorul”, a transmis rectorul TUIASI.

Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/uaic-rector-tuiasi-indemn-studenti-vot-duminica-democratie-1910433


Analyse


2025-02-27 23:29:59

General Sentiment: positive (score: 0.7 magnitude: 1.2)

Subject: Indemn la vot pentru studenti

Entity Sentiment:

  • Universitatea Alexandru Ioan Cuza: positive (score: 0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi: positive (score: 0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Dan Cascaval: positive (score: 0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Romania: positive (score: 0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • NATO: positive (score: 0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Uniunea Europeana: positive (score: 0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Education

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Doua universitati din Iasi incurajeaza studentii sa voteze pentru a consolida democratia si a asigura un viitor prosper pentru Romania.

Summary: Doua mari universitati din Iasi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza si Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi, indeamna studentii si colegii sa participe la votul pentru alegerile prezidentiale, subliniind importanta acestuia pentru consolidarea democratiei si viitorul Romaniei. Universitatea Alexandru Ioan Cuza subliniaza rolul apartenentei Romaniei la NATO si Uniunea Europeana ca garantii ale securitatii si dezvoltarii, in timp ce rectorul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi, Dan Cascaval, accentueaza necesitatea participarii la vot pentru a asigura legitimitatea alegerii si a preveni deciziile luate de altii in locul cetatenilor. Mesajele subliniaza importanta votului constient si responsabil, ca parte a unui proces democratic esential pentru viitorul tarii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.