MAE: România a informat aliaţii cu privire la încercarea de interferenţă externă în alegeri

MAE anunţă că România a informat aliaţii cu privire la „această încercare de interferenţă externă în alegeri” şi va lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea.

„Autorităţile române au luat decizia de a declasifica şi de a face publice rapoarte care cuprind informaţii relevante privind operaţiuni externe maligne, inclusiv finanţare ilegală, amplificare sintetica a unor campanii digitale şi atacuri cibernetice de amploare care au avut ca tinta alegerile prezidenţiale din România”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, rapoartele declasificate arată „o interferenţă externă fără precedent şi semnificativă, îndreptată împotriva instituţiilor şi proceselor democratice”.

Vezi mai multe articole din categoria politic

„Aceste acţiuni fac parte dintr-o încercare continuă şi persistentă de a submina angajamentul ferm al României faţă de valorile euroatlantice şi faţă de apartenenţa noastră la UE şi NATO. Autorităţile române investighează această tentativă de influenţare, care este în desfăşurare. Ne-am informat aliaţii cu privire la această încercare de interferenţă externă şi vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea”, se menţionează în finalul comunicatului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declasificat informările prezentate de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din data de 28 noiembrie 2024.

SRI a informat că ascensiunea lui Călin Georgescu în sodajele de opinie a fost determinată de o campanie coordonată de creştere a popularităţii, amplificată cu două săptămâni înainte de data scrutinului, în special pe platforma Tik Tok, care a reuşit să asigure victoria în primul tur cu 22,94%. Operaţiunea a fost organizată şi condusă de grupuri formate pe Telegram şi Discord. Finanţarea campaniei lui Georgescu a fost făcută prin conturi de donaţii. În ultimele două săptămâni a fost făcută campanie pe TikTok şi pentru Partidul Oamenilor Tineri. Rapoartele prezentate CSAT nu aduc probe că Georgescu ar fi desfăşurat activităţi ilegale.

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/mae-romania-a-informat-aliatii-cu-privire-la-incercarea-de-interferenta-externa-in-alegeri-22593661


Analyse


2025-03-05 23:48:16

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Interferenta externa in alegeri

Entity Sentiment:

  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • MAE: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • SRI: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • UE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • NATO: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • 28 noiembrie 2024: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • National Security

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Romania a informat aliatii despre incercarea de interferenta externa in alegeri si va lua masuri pentru a proteja democratia si securitatea nationala.

Summary: MAE a anuntat ca Romania a informat aliatii despre o incercare de interferenta externa in alegeri, luand masuri pentru a proteja democratia si securitatea nationala. Autoritatile au declasificat rapoarte care arata operatiuni externe maligne, inclusiv finantare ilegala si atacuri cibernetice, vizand alegerile prezidentiale. Presedintele Klaus Iohannis a declasificat informari de la SRI, SIE si MAI, iar SRI a raportat o campanie de crestere a popularitatii lui Calin Georgescu, fara a aduce probe de activitati ilegale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.