Declarație șocantă a candidatului independent la președinția României Călin Georgescu, dată la un post de televiziune. Acesta a afirmat că, în unele sate din România, oamenii și-au vândut rinichii occidentului, care are nevoie de piese de schimb.
“Și-a primit scriptul pentru dezinformare de la Moscova”, afirmă, pe pagina personală de Facebook, Gabriel Bejan, jurnalist la HotNews.ro. Acesta a făcut imediat legătura cu niște afirmații identice apărute în spațiul public din Rusia chiar înainte de alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
“Călin Georgescu la Realitatea Tv: Am fost în sate unde oamenii au un singur rinichi, pentru că pe celălalt l-au vândut. Fix același lucru s-a spus la radioul armatei din Moscova despre Republica Moldova, înaintea alegerilor din această țară. Iată o mică dovadă că Georgescu și-a primit scriptul pentru dezinformare de la Moscova”, este mesajul postat pe rețeaua de socializare de Bejan.
Declarațiile halucinante, preluate de Călin Georgescu pentru Realitatea Plus, au fost făcute în timpul unei emisiuni radio la postul Radio Zvezda, ce aparține Ministerului Apărării al Federației Ruse, relatează hotnews.ro.
Realizatoarea Ana Șafran și invitatul Dmitri Soin au vorbit, printre altele, exact despre sătenii fără un rinichi, dar de data aceasta localnicii nu erau români, ci moldoveni.
“În Republica Moldova sunt mai multe localități mici în care locuiesc, în mare parte, oameni cu un singur rinichi. Aceștia au fost implicați într-o schemă înșelătoare, în care li s-au promis bani pentru un rinichi, ei au fost de acord, însă banii nu i-au mai primit. Acestea sunt realitățile moldovenești (…) Occidentul are nevoie de „piese” de schimb, de exemplu, de cornee. Țările atât de mici și fără drepturi se potrivesc foarte bine acestui scop”, a spus invitatul Dmitri Soin.
“Iată că măștile se dau jos, în privința Occidentului: vânzarea organelor. În Ucraina, s-a întâmplat scoaterea organelor de la militari în viață. La fel și transferul copiilor pentru „serviciile” pedofililor. Este groaznic. Și totul se face sub pretextul „binelui”. Asta face Occidentul. Iată cine sunt cu adevărat fasciștii”, a concluzionat realizatoarea emisiunii Ana Șafran.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/declaratie-socanta-facuta-calin-georgescu-1910326
