Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a participat marți, 3 decembrie, la emisiunea lui Marius Tucă, unde a negat orice legătură cu Mișcarea Legionară.
În ciuda acestui fapt, Călin Georgescu a venit însoțit chiar de Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și cel care organizează tabere paramilitare legionare.
Potrivit hotnews.ro, gazda emisiunii, Marius Tucă a explicat că nu a știut că cel care a venit cu Georgescu este Eugen Sechila și că nu știe cine este acesta. „Nu mi-a fost prezentat, nu s-a prezentat, nu a vorbit”.
Sursa citată l-a sunat și pe Sechila, care spus, scurt: „Nu vorbesc cu voi”.
De asemenea, jurnaliștii de la hotnews.ro l-au întrebat și pe Călin Georgescu cum comentează prezența lui Eugen Sechila, dar nu a răspuns până la acest moment.
Călin Georgescu a fost prezent marți, 3 decembrie, în studioul site-ului „Gândul” la o emisiunea cu Marius Tucă. Candidatul independent la alegerile prezidențiale a negat că a făcut vreodată promovarea Mișcării Legionare sau a vreunei mișcări extremiste.
„Este fals, nu am nimic de a face cu așa ceva. Mai rămâne să mi se spună că am participat la uciderea lui Kennedy”, a declarat Georgescu.
De asemenea, Georgescu a susținut că nu a promovat niciodată acțiuni de extremă sau idei fasciste și că nu a vorbit niciodată elogios despre legionari. „Sunt dovezi în acest sens. Punct”.
Totuși, realitatea arată altceva, și asta pentru că există mai multe înregistrări care dovedesc contrariul. Georgescu a fost invitat în anul 2020 la emisiunea Elenei Puiu de la Fundația „Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
La acea emisiune el a declarat: ”Mișcarea Legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată, pentru că nu s-a scris încă istoria adevărată, dar se va scrie, ne va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român. A fost unică, ea n-a fost nici o copie, făcută cu nimeni și de la nimeni”.
Chiar dacă susține că nu are nici o legătură cu legionarii, Georgescu a venit la emisiunea lui Tucă cu Eugen Sechila, care este unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai noului legionarism din România.
Călin Georgescu și Eugen Sechila au fost surprinși într-un birou înaintea emisiunii, în redacție, iar imaginile au fost difuzate chiar de „Gândul”, care-și promova live-ul care urma să înceapă. În încăpere era prezent și realizatorul emisiunii Marius Tucă.
Cine este Eugen Sechila
Alături de Elena Puiu, Eugen Sechila este conducătorul „Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
Această asociație a fost interzisă în școlile din România, după ce autoritățile au descoperit probe ale propagandei pe care o practicau Sechila și Puiu printre elevi.
De asemenea, pe pagina de Facebook a asociației lui Sechila au fost publicate mai multe texte care-l omagiază pe Corneliu Zelea Codreanu: „Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahara populată. Cei aflați între cer și pământ, n-aveau niciun conținut, decât așteptarea. Cineva trebuia să vină”.
Este folosită aceeași retorică a „celui chemat”, promovată în campania electorală a lui Georgescu.
După câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu le-a spus românilor: „De aceea, dragii mei, vă mulțumesc încă o dată pentru chemarea la care ați răspuns pentru chemarea pe care v-am adresat-o la o lucrare noi toți și împreună cu Dumnezeu”.
Eugen Sechila folosește și el pe rețelele de socializare ideea „celui chemat” și participă la acțiuni, mitinguri și manifestări ale cripto-legionarismului românesc. El postează pe Facebook simboluri ale Mișcării Legionare și apare înarmat cu pistoale și puști. Acesta a fost militar în Legiunea Străină.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/calin-georgescu-insotit-lider-miscare-neo-legionara-1910213
