Marcel Boloș: „E o perioadă INCERTĂ până la numirea noului guvern. Am scos 6 miliarde de euro din rezerva de valută”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a explicat, miercuri, câteva efecte imediate ale crizei politice în plan economic şi a afirmat că prima reacţie este cea a băncilor, care nu mai oferă bani pentru acoperirea deficitelor temporare de Trezorerie.

Reacţionează tot la fel. Dacă noi pe problema aceasta a titlurilor de stat şi a împrumuturilor pe care le facem întâmpinăm dificultăţi şi pe Bursă reacţiile sunt tot la fel. Sunt mai mult decât aşteptate pentru că trebuia să avem Guvernul stabil şi apoi tot ceea înseamnă bugetul aprobat şi tot ce avem ca proceduri bugetare, a mai spus Boloș.

Buffer-ul a fost creat ca o necesitate în timpul crizei financiare din 2009. Atunci Bucureștiului i s-a recomandat să construiască acest buffer, în valută, care să reprezinte echivalentul a câteva luni de necesar de finanțare.

Buffer-ul este important și pentru că poate fi folosit ca instrument de presiune la adresa celor care împrumută statul român. Cu alte cuvinte, dacă rezerva de lichiditate este mare, iar dobânzile cerute de bănci sunt prea mari, statul român, bazându-se pe un buffer consistent, poate refuza împrumutul în speranța că băncile își vor reduce dobânzile. Tocmai de aceea valoarea lui nu este precizată, ci mai degrabă este exprimată, foarte rar, în numărul de luni din care s-ar putea finanța statul. În plus, de-a lungul timpului, valoarea buffer-ului a variat, nu a fost niciodată constantă. Totuși, atunci când s-au vehiculat cifre, ele cu mers de la 34 de miliarde lei la 40 de miliarde lei.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: „Dacă nu facem o COALIȚIE pro-europeană, riscăm să nu mai avem bani de pensii”

Source URL: https://www.gandul.ro/politica/marcel-bolos-e-o-perioada-incerta-pana-la-numirea-noului-guvern-am-scos-6-miliarde-de-euro-din-rezerva-de-valuta-20372884


Analyse


2025-03-04 15:42:58

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Criza politica si impactul economic

Entity Sentiment:

  • Marcel Bolos: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • banca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • rezerva de valuta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • criza politica: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Marcel Bolos discuta despre efectele crizei politice asupra economiei si despre utilizarea rezervei de valuta.

Summary: Marcel Bolos, ministrul Finantelor, a discutat despre efectele crizei politice asupra economiei, subliniind ca bancile nu mai ofera bani pentru acoperirea deficitelor temporare de Trezorerie. A mentionat importanta buffer-ului creat in timpul crizei financiare din 2009, care poate fi folosit ca instrument de presiune asupra bancilor. Valoarea buffer-ului variaza si nu este constant precizata, dar a fost vehiculata intre 34 si 40 de miliarde lei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.