Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu reprezintă o contribuţie comună a SUA şi a României la NATO şi facilitează apărarea împotriva ameninţărilor la adresa Alianţei venite din afara zonei euro-atlantice.
Călin Georgescu: Putem negocia programul de ţară pe care sau prin care eu am fost ales
În acelaşi interviu, Călin Georgescu a spus că va desemna un prim-ministru care se prezintă cu o majoritate, dar care, în primul rând este pregătit moral, profesional.
“Şi, evident, putem negocia programul de ţară pe care sau prin care eu am fost ales. Parlamentul a fost votat de popor, preşedintele a fost votat tot de popor. Eu pot să garantez că voi aduce o stabilitate a unui guvern, un guvern stabil. Asta pot să fiu sigur, să vă spun şi s-o certific şi s-o duc la capăt. Asta este cert”, a adăugat Călin Geogescu.
El a precizat şi ce calităţi ar trebui să aibă viitorul premier.
“O să fac asta desemnând un prim-ministru care se prezintă cu o majoritate, dar un prim-ministru care în primul rând este pregătit moral, profesional şi, evident, putem negocia programul de ţară pe care sau prin care eu am fost ales”, a spus Călin Georgescu, care a precizat că, “indiscutabil” acesta trebuie să vină din partea unei majorităţi. “Indiscutabil (n.r. – trebuie să vină din partea unei majorităţi), deci respectăm Constituţia, nu doresc să fiu altceva decât preşedintele românilor şi preşedinţia mea va fi preşedinţia românilor”, a declarat Călin Georgescu.
Contracandidata sa, Elena Lasconi, preşedinte USR, a iniţiat deja discuţii cu liderii PSD, PNL, UDMR, în vederea formării unei coaliţii de gvernare, miercuri urmând să aibă loc o primă întâlnire între reprezentanţii celor patru formaţiuni.
Source URL: https://observatornews.ro/alegeri-prezidentiale-2024/calin-georgescu-a-spus-ce-va-face-cu-scutul-de-la-deveselu-daca-va-ajunge-presedintele-romaniei-totul-va-fi-legal-precis-si-constitutional-602162.html
