Primele declaraţii ale lui Marcel Ciolacu, şeful PSD, după întâlnirea cu Lasconi: Drumul european al ţării noastre trebuie să continue

„Drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiţionale, identitatea naţională şi credinţa acestui neam”, afirmă Marcel Ciolacu după întâlnirea cu Elena Lasconi.

„Am avut, astăzi, o întâlnire cu doamna Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu care am discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană şi despre soluţiile pentru a putea realiza o guvernare care să susţină aceleaşi valori. Mă voi întâlni şi cu liderii celorlalte formaţiuni politice care anunţat deja că doresc să facă parte dintr-o formulă de guvernare care să continue dezvoltarea României folosind bani europeni. Este esenţial să păstrăm direcţia actuală a României: alături de Uniunea Europeană, NATO şi în spaţiul Schengen”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El precizează că i-a spus Elenei Lasconi ceea ce le va spune tuturor liderilor politici cu care urmează să discute: „Şi anume că voi căuta să aplic mesajul transmis de români în alegeri: drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiţionale, identitatea naţională şi credinţa acestui neam”.

Elena Lasconi spunea luni că românii au decis duminică formarea unui guvern de uniune naţională. Ea a anunţat că va începe discuţii cu toate partidele democratice, primul pe listă fiind PSD.

Despre discuţiile cu PSD, Lasconi spunea luni că va face ea primul pas: „Nu am orgolii. Aici este vorba despre viitorul României, despre viitorul copiilor noştri. Este vorba dacă mai vedem sau nu copiii şi nepoţii plecaţi la muncă în străinătate”.

„Mâine sper să avem discuţii cu PSD. Dar vreau să-i atrag atenţia domnului Ciolacu că în momentul ăsta, atât de important şi de critic pentru viitorul României, noi nu avem nevoie de liant. Avem nevoie de oameni de stat care să îşi asume drumul democratic pro-european şi pro-NATO al României”, afirma preşedintele USR.

Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/primele-declaratii-ale-lui-marcel-ciolacu-seful-psd-dupa-intalnirea-22590295


Analyse


2025-02-27 00:35:18

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Discutii politice in Romania

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Elena Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Uniunea Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • NATO: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Schengen: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Marcel Ciolacu si Elena Lasconi discuta despre continuarea drumului european al Romaniei si formarea unei majoritati parlamentare pro-europene.

Summary: Marcel Ciolacu, liderul PSD, a avut o intalnire cu Elena Lasconi, candidatul USR, pentru a discuta despre formarea unei majoritati parlamentare pro-europene si despre solutii pentru o guvernare care sa sustina valorile traditionale si identitatea nationala. Ciolacu a subliniat importanta mentinerii directiei actuale a Romaniei alaturi de Uniunea Europeana, NATO si in spatiul Schengen. Lasconi a mentionat ca romanii au decis formarea unui guvern de uniune nationala si a subliniat necesitatea unui angajament democratic pro-european si pro-NATO.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.