Purtătorul de cuvânt al PSD, despre finala Lasconi-Georgescu: „Decizia este clară”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi, despre finala Georgescu-Lasconi, că decizia partidului este clară şi nu e vorba nici de susţinere, nici de a fi contra. El a arătat că nu este o finală care să mulţumească pe toată lumea şi nici cei care l-au ales nu ştiau exact dacă l-au ales pe Călin Georgescu sau pe George Călinescu, informează news.ro.

Purtătorul de cuvânt al PSD a fost întrebat la sediul partidului dacă au existat vreodată contacte între PSD şi Călin Georgescu.

„Nu ştiu să fie existat asemenea tip de contacte. Cum aţi văzut, nici cei care l-au ales nu ştiau exact dacă l-au ales pe Călin Georgescu sau pe George Călinescu. Nu este o finală prezidenţială care să mulţumească integral pe toată lumea, dar până la urmă ăsta este votul celor care s-au prezentat la urne şi nu avem a comenta”, a precizat Lucian Romaşcanu.

Despre primari din partea PSD care îşi îndeamnă electoratul spre acest candidat, Romaşcanu a răspuns: „Eu nu am văzut aşa ceva şi dacă aţi văzut, să-mi trimiteţi şi mie”.

„Deciza este clară. Nu e vorba nici de susţinere, nici de a fi contra. Nu ne pronunţăm la nivelul conducerii în ce parte să meargă alegătorii. (..) Noi am rugat alegătorii Partidului Social-Democrat, care astă vară au fost vreo 3.200.000 să voteze în favoarea candidatului Marcel Ciolacu şi au venit 1.700.000 şi restul, după cum s-a văzut, şi mare parte din electoratul PSD, a votat în altă parte. Doamna Lasconi a avut 2.000.000 de voturi la prezidenţiale şi la Parlament a luat cu 638.000 de voturi mai puţin. Atunci, decât să intri într-o zonă care poate avea efecte pe care nu le poţi anticipa, cred că cel mai bine este ca alegătorii să se documenteze”, a mai spus Romaşcanu.

Editor : M.L.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/purtatorul-de-cuvant-al-psd-despre-finala-lasconi-georgescu-decizia-este-clara-3031459


Analyse


2025-03-01 17:55:26

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Declaratii politice PSD

Entity Sentiment:

  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Lucian Romascanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • George Calinescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Lucian Romascanu, purtatorul de cuvant al PSD, a declarat ca decizia partidului in finala Georgescu-Lasconi este clara, fara a sustine sau a se opune vreunui candidat.

Summary: Lucian Romascanu, purtatorul de cuvant al PSD, a declarat ca decizia partidului in finala Georgescu-Lasconi este clara, fara a sustine sau a se opune vreunui candidat. El a mentionat ca nu este o finala care sa multumeasca pe toata lumea si ca alegatorii PSD au votat in mod variat. Romascanu a subliniat ca nu au existat contacte intre PSD si Calin Georgescu si a indemnat alegatorii sa se documenteze inainte de a vota.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.