Partidul „Sănătate, Educație, Natură, Sustenabilitate” (SENS) s-a delimitat de asocierile făcute prin mai multe postări și videoclipuri pe TikTok cu candidatul Călin Georgescu. Reprezentanții partidului au făcut sesizare la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și ANCOM încă din data de 28 noiembrie, potrivit HotNews.ro.
„Din cauza mai multor situații identificate în mediul online, ne vedem nevoiți să reiterăm faptul că nu există nicio afiliere între dl. Călin Georgescu și Partidul SENS. Vă trimitem atașat sesizările pe care le-am trimis către ANCOM și AEP, încă din data de 28 noiembrie, pentru a demonstra că nu ne dorim nicio asociere între partidul SENS și candidatul la prezidențiale Călin Georgescu”, se arată într-o reacție a partidului transmisă redacției HotNews.ro.
„De altfel, am reiterat faptul că nu avem nicio legătură cu această situație printr-un comunicat de presă pe care l-am transmis tot în data de 28 noiembrie. Vă rugăm insistent să vă informați din surse oficiale și să ne ajutați să raportăm și să sistăm situațiile care aduc atingere renumelui partidului nostru”, se mai arată în comunicatul SENS.
Reacția vine în contextul în care în spațiul public, inclusiv pe rețeaua Reddit, au apărut informații conform cărora „votanții din diaspora au votat cu SENS după ce au picat pradă propagandei de pe Tik Tok”, informații preluate ulterior și de o parte din presă. SENS este un partid progresist, de centru-stânga, creat de foști membri USR.
Conform exit-poll-ului CURS, SENS a obținut la alegerile de duminică 3,4% pentru Camera Deputaților și 3,1% pentru Senat, insuficient pentru a avea reprezentanți în Parlament. Un sondaj INSCOP arată că partidul a obținut 4,2% la Camera Deputaților și 3,6% la Senat. Voturile se numără chiar în aceste momente și poți urmări AICI evoluția procentelor pentru fiecare partid.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-parlamentare-2024/partid-sens-sesizare-aep-ancom-asociere-calin-georgescu-1909620
