Şoşoacă, delir pe reţele: Am fost ameninţată de Parchetul General că voi fi arestată până la miezul nopţii

Preşedinta partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a făcut duminică seară declaraţii cu privire la participarea sa la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Ea a spus că a fost ameninţată de Parchetul General că va fi arestată până la ora 00:00.

„Astăzi am fost ameninţată de Parchetul General că voi fi arestată până la 12 noaptea pentru că mi-am permis să aprind o lumânare la troiţa lui Corneliu Zelea Codreanu şi că mi-am permis să fac parastas în memoria eroilor neamului românesc, unul dintre ei fiind Corneliu Zelea Codreanu”, a declarat Şoşoacă.

Ea a participat, sâmbătă, la ceremonia religioasă a comemorării lui Corneliu Zelea Codreanu, care a avut loc la ora 14, la troiţa memorială de pe liziera pădurii Tâncăbeşti (Şos. Bucureşti-Ploieşti), locul unde liderul legionar a fost asasinat în 1938.

Vezi mai multe articole din categoria politic

„Cu toate manifestaţiile provocate de către putere, în care s-a strigat să fie ucişi Călin Georgescu, Diana Şoşoacă şi membrii SOS România, am solicitat parchetului general să îi aresteze, inclusiv conducerea USR, cea care instiga, pentru că erau foarte mulţi USR-işti acolo. Chiar doamna Lasconi să fie reţinută, iar partidul USR să fie scos în afara legii”, a mai spus lidera SOS România.

Ea a mai declarat că România este „în război” şi a atacat celelalte partide.

„Mi-e scârbă de toate celelalte partide care râd în acest moment că situaţia României este la pământ şi suntem în război. Pentru că aşa au semnat acord domnul Iohannis cu domnul Ciolacu. Nu se poate ca poporul român să voteze pentru război. De aceea solicit poporului român să se ducă la secţiile de votare peste ei şi să păzească voturile”, a mai spus Şoşoacă.

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/sosoaca-delir-pe-retele-am-fost-amenintata-de-parchetul-general-ca-voi-fi-arestata-pana-la-miezul-noptii-22585934


Analyse


2025-04-04 07:29:33

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 2.5)

Subject: Declaratii controversate ale Dianei Sosoaca

Entity Sentiment:

  • Diana Sosoaca: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Parchetul General: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Corneliu Zelea Codreanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • SOS Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • USR: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Romania: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Iohannis: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Ciolacu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Controversy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Violent,Public Safety

KeyPhrases:

  • amenintata de Parchetul General
  • comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu
  • Romania este in razboi

KeyWords:

  • Diana Sosoaca
  • Parchetul General
  • Corneliu Zelea Codreanu
  • SOS Romania
  • USR
  • Romania

Excerpt: Diana Sosoaca sustine ca a fost amenintata cu arestarea de Parchetul General pentru participarea la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu si critica alte partide politice.

Summary: Diana Sosoaca, presedinta partidului SOS Romania, a declarat ca a fost amenintata de Parchetul General cu arestarea pentru participarea la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Ea a criticat alte partide politice, inclusiv USR, si a afirmat ca Romania este in razboi, acuzand liderii politici de semnarea unor acorduri nefavorabile. Sosoaca a cerut poporului roman sa supravegheze voturile la sectiile de votare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.