Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat că alegerile parlamentare sunt cele mai importante din acest an.
„Acestea sunt alegerile cele mai importante de anul acesta. Ele decid cum va arăta România în următorii patru ani. Să se informeze şi să iasă la vot!”, a afirmat Nicuşor Dan.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, i-a îndemnat pe români, încă de vineri, să iasă la vot duminică, la alegerile parlamentare.
Nicușor Dan a avut și o primă reacție după decizia Curții Constituționale de renumărare a voturilor de la primul tur de scrutin, spunând că aceasta este „nejustificată”.
Declarațiile lui Nicușor Dan au fost făcute vineri, de la ora 14:00. La aceeași oră, a început ședința CCR pe sesizarea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. În același timp, are loc renumărarea voturilor, cerută tot de CCR.
„Multe dintre lucrurile pe care le-am spus, și românii le cunosc, ar fi mai rele dacă România n-ar fi în UE sau NATO. Îndemnul meu este ca oamenii să meargă la vot, să se informeze și să voteze pentru partidele care nu pun în discuție apartenența noastră la UE și NATO, cele mai democratice dintre ele. Alegerile de duminică sunt cele mai importante din acest an”, a spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă. (alte detalii AICI)
Citește și:
Ultimul VOT la parlamentare pentru Klaus Iohannis, în calitate de președinte al României
Ilie Bolojan, după vot: „Pentru familie, pentru comunitate și pentru ȚARĂ, să ne respectăm unii pe alții și să fim uniți”
Alegerile din România, în presa internațională/ Românii revin la urne de Ziua Națională
1 DECEMBRIE 2024. Ziua Naţională a României, sărbătorită prin diverse manifestări în Bucureşti şi în întreaga ţară
Președintele AEP, Toni Greblă, face apel la RESPONSABILITATE. „Încrederea cetățenilor în scrutin dă legitimitate celor aleși”
Source URL: https://www.gandul.ro/actualitate/nicusor-dan-acestea-sunt-alegerile-cele-mai-importante-de-anul-acesta-20368458
Analyse
2025-04-07 13:05:55
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)
Subject: Alegeri parlamentare importante
Entity Sentiment:
- Nicusor Dan: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
- Curtea Constitutionala: negative (score: -0.4 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
- Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- UE: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- NATO: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Toni Grebla: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Nicusor Dan subliniaza importanta alegerilor parlamentare si indeamna romanii sa voteze, mentionand si decizia CCR de renumarare a voturilor.
Summary: Nicusor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat ca alegerile parlamentare sunt cele mai importante din acest an, subliniind importanta participarii la vot pentru a decide viitorul Romaniei in urmatorii patru ani. El a criticat decizia Curtii Constitutionale de a renumara voturile de la primul tur de scrutin, considerand-o nejustificata. Dan a indemnat romanii sa voteze pentru partidele care sustin apartenenta Romaniei la UE si NATO. Declaratiile au fost facute in contextul unei conferinte de presa, in timp ce CCR discuta anularea primului tur al alegerilor prezidentiale.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.