Klaus IOHANNIS și-a cerut iertare de la români: Știu că v-am dezamăgit și nu am luat cele mai bune decizii

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, în cadrul recepției de Ziua Națională a României, că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dvs v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit”, a spus Iohannis.

Dragi români, sărbătoarea din acest an are pentru mine o însemnătate aparte, pentru că este ultima dată când mă adresez dumneavoastră de Ziua noastră Naţională în calitate de preşedinte al României. După două mandate şi zece ani în care am avut onoarea de a fi în serviciul ţării, mă despart de această responsabilitate cu emoţie, cu recunoştinţă şi cu o admiraţie nemărginită pentru dumneavoastră, cetăţenii ţării noastre. Zece ani am avut privilegiul de a vă reprezenta. Zece ani în care am încercat să fiu un susţinător al idealurilor dumneavoastră şi un partener în realizarea lor, a afirmat Iohannis, în discursul său.

Președintele le-a mulţumit românilor din ţară şi din diaspora pentru sprijinul acordat, dar şi-a cerut iertare pentru greşelile comise de-a lungul celor aproape zece ani de preşedinţie.

Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dvs v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit şi pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient, a declarat Iohannis.

El a menționat că toate deciziile luate au avut drept scop binele României.

Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor şi acţiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluţii pentru securitatea, bunăstarea şi prosperitatea României, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis: „Ambasadorii UE au agreat ADERAREA completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025”

Klaus Iohannis le-a transmis un MESAJ scurt românilor: „Să poftească toți la vot!”

Source URL: https://www.gandul.ro/actualitate/klaus-iohannis-si-a-cerut-iertare-de-la-romani-stiu-ca-v-am-dezamagit-si-nu-am-luat-cele-mai-bune-decizii-20368263


Analyse


2025-03-21 16:42:23

General Sentiment: mixed (score: -0.1 magnitude: 1.2)

Subject: Discursul de adio al lui Iohannis

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: mixed (score: -0.1 magnitude: 0.7, occurrence: 8)
  • Romania: positive (score: 0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Ziua Nationala a Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Schengen: positive (score: 0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Public Speech

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Klaus Iohannis si-a cerut iertare romanilor pentru greselile facute in timpul mandatelor sale.

Summary: Presedintele Klaus Iohannis si-a cerut iertare romanilor pentru greselile comise in timpul celor aproape zece ani de presedintie, recunoscand ca unele decizii nu au fost cele mai bune. In cadrul unui discurs de Ziua Nationala a Romaniei, Iohannis a exprimat recunostinta si admiratie fata de cetateni, mentionand ca toate deciziile sale au avut ca scop binele Romaniei. El a subliniat ca timpul nu poate fi dat inapoi, dar a asigurat ca a cautat cele mai bune solutii pentru securitatea si prosperitatea tarii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.