“Voturi valabil exprimate pentru candidatul Ludovic Orban, la final, când s-a întocmit procesul verbal, voturile respective au fost alocate doamnei Lasconi. Acesta, bănuiesc, o fi motivul principal pentru care se solicită, remarcaţi, reverificarea şi renumărarea. Două versiuni ale aceluiaşi proces verbal. Unde unul are doamna Lasconi un anumit număr de voturi şi Orban un anumit număr de voturi, după care voturile de la domnul Orban se mută la doamna Lasconi”, a declarat Cristian Terheş.
Dacă acest lucru se dovedeşte a fi adevărat, Marcel Ciolacu ar putea accede în turul al doilea. Preşedintele PSD susţine însă că nu mai este interesat să candideze la preşedinţie. Într-o postare pe o pagină de socializare acesta a declarat că dacă el va ajunge pe locul al doilea, în locul Elenei Lasconi, se retrage din cursa prezidenţială.
Marcel Ciolacu a afirmat şi că partidul său nu este implicat în această renumărare a voturilor. “PSD nu face nicio solicitare la BEC de renumărare. Eu nu îmi doresc nimic, eu ştiu că sunt doi candidaţi în turul doi cărora le-am urat succes. Pe doamna Lasconi chiar am sunat-o”.
Reacţia PNL
Invitat la Observator, preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, s-a declarat nemulţumit de situaţia în care s-a ajuns din cauza acestei contestaţii. “În loc să ne concentrăm pe parlamentare şi să le explicăm românilor că trebuie să se gândească la votul raţional, la votul pentru oameni care au mai făcut ceva, pe soluţii reale, în această situaţie nu se poate discuta serios pe această temă”.
Vestea a fost imediat criticată şi de Elena Lasconi. “Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolt îngrozitor pentru o țară democrată. CCR nu poate pune președinți la masa verde”, a trasmis candiata. Colegii de partid ai Elenei Lasconi se declară indignaţi de hotărârea magistraţilor Curţii Constituţionale, pe care îi acuză că încearcă să pună preşedinţi la masa verde. “Vom sesiza instituțiile europene, inclusiv Comisia de la Veneția despre aceste lucruri. Facem apel la toate partidele politice să nu participe la această șaradă”, a transmis şi Dominic Fritz. Dominic Fritz a mai declarat că USR nu va convoca proteste la nivel naţional, dar lasă la latitudinea fiecărui cetăţean să ia deciziile pe care le consideră necesare.
Scenarii după renumerarea voturilor
În cazul în care se constată fraude electorale, Curtea Constituţională va cere reluarea turului 1 al alegerilor în a doua duminică de la data luării deciziei. Mai e insă o variantă. “Dacă e doar o eroare de numărătoare, nu se vor anula alegerile. Se va merge în continuare cu o nouă listă, adică se schimbă ordinea pe listă. Dacă trebuia să fie pe locul doi altcineva decât această doamnă, va fi acela pe locul doi dacă numărătoarea vine şi spune că asta e numărătoarea corectă.
Curtea Constituţională nu a luat în calcul şi o a doua contestaţie, cea a candidatului Sebastian Popescu. Acesta l-a acuzat pe Călin Georgescu de dezinformare şi manipulare prin intermediul TikTok. Judecătorii au stabilit că reclamaţia a fost depusă prea târziu”, explică Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR
Şi tot ieri, membrii CSAT au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența procesul electoral. CSAT a analizat documente clasificate, secret de stat din care a reieșit că un candidat, în a încălcat legislația electorală și a beneficiat de un tratament preferențial din partea platformei TikTok. Reţeaua nu l-a marcat drept candidat politic, iar videoclipurile promovate de Călin Georgescu nu au avut un cod unic de identificare atribuit de AEP.
Tocmai de aceea vizibilitatea candidatului a crescut semnificativ în raport cu alți candidați. Concluzia CSAT, TikTok nu a respectat normele legale și a influențat rezultatul alegerilor. După şedinţă, membrii CSAT au cerut insituţiilor abilitate din România și organelor de urmărire penală să facă verificări. Concluziile au venit la patru zile după alegeri şi la trei zile de când Admistraţia Prezidențială anunţa că președintele Klaus Iohannis nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la influențarea alegerilor.
Source URL: https://observatornews.ro/alegeri-prezidentiale-2024/curtea-constitutionala-dezbate-solicitarea-de-anulare-a-primului-tur-al-alegerilor-dupa-ce-a-cerut-renumararea-voturilor-601570.html
