Mihai Peca, ECDL: Certificările în domeniul inteligenţei artificiale nu vor mai fi o necesitate, ci o obligativitate. Este o piaţă într-o permanentă dinamică

În viitor, certificările în domeniul inteligenţei artificiale nu vor mai fi o necesitate, ci o obligativitate, este de părere Mihai Peca în specialist formare şi certificare la ECDL. 
 
„Noi am început de la alfabetizare digitală. computerul a intrat în viaţa companiilor în anii ’90, oamenii şi-au dat seama că trebuie să introducă chestia asta din presiune. Presiunea a făcut asta, a creat nevoia, poate au conştientizat unii sau poate pur şi simplu au făcut-o tocmai pentru că un competitor de-ai lor a luat decizia asta. Acum suntem în acelaşi moment cu inteligenţa artificială. Noi am conştientizat această nevoie de doi ani, am localizat acest model de certificare în domeniul AI-ului. Nu e vorba de ce, ci că trebuie, este necesar, o faci acum, când ai nevoie, ca să o nu faci atunci când vei fi obligat. Certificările în domeniul acesta vor nu vor mai fi necesitate, vor deveni o obligativitate”, a spus el în cadrul webinarului ECDL/ZF „Work Smart – Work Digital.”
 
Ce a mai declarat Mihai Peca: 
 
• Este o piaţă care e într-o permanentă dinamică, certificările nu rămân pe loc, nu putem să ne lăudăm că ştim să mai folosim Word şi atât, că ştiu să folosesc computerul. Operatorul de date în momentul ăsta trebuie să ştie să discute cu un asistent virtual, care este bazat pe AI. Trebuie să înţeleagă lumea că atunci când vorbim despre interogare şi despre discuţii cu AI-ul nu e pur şi simplu ceea ce facem acasă. 
• Spuneam că 86% dintre companiile din România folosesc AI, dar folosesc angajaţii companiei respective în scop personal. Aceea este o utilizare sistemică, o folosim fiecare dintre noi, nu e acelaşi lucru ca la muncă, unde trebuie să ştim să folosim şi să aplicăm lucruri care să ne ajute în elaborarea unui proiect de echipă. Şi atunci lucrurile se schimbă. Trebuie să ştim fondul ca să putem să dăm notele. Este ca la muzică.
• În primul rând, trebuie să ştim să folosim inteligenţa artificială eficient şi etic. Există nişte cadre în care putem să înţelegem ce înseamnă etică în utilizarea AI-ului şi de acolo plecăm. Eficienţa este pe de o parte cum comunicăm şi ce comunicăm şi atunci asta trebuie să înveţe oamenii. 
Nu putem să facem o predicţie despre unde vor ajunge sistemele bazate pe AI, putem să facem, dar s-ar putea să fie speculativ în momentul acesta.
 

Source URL: https://www.zf.ro/business-hi-tech/mihai-peca-ecdl-certificarile-in-domeniul-inteligentei-artificiale-22579910


Analyse


2025-03-11 04:16:19

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Certificari AI obligatorii

Entity Sentiment:

  • Mihai Peca: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • ECDL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • AI: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)

Classification:

  • Technology
  • Education

Language: romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • Certificarile vor deveni obligatorii
  • Piata in continua dinamica

KeyWords:

  • certificari
  • inteligenta artificiala
  • obligativitate
  • piata
  • etic

Excerpt: Certificarile in domeniul inteligentei artificiale vor deveni obligatorii, conform lui Mihai Peca de la ECDL, intr-o piata in continua dinamica.

Summary: Certificarile in domeniul inteligentei artificiale vor deveni obligatorii, conform lui Mihai Peca de la ECDL. El subliniaza ca piata este intr-o continua dinamica si ca operatorii de date trebuie sa fie capabili sa interactioneze cu asistenti virtuali bazati pe AI. De asemenea, este importanta utilizarea eficienta si etica a AI-ului. In prezent, 86% dintre companiile din Romania folosesc AI, dar adesea in scop personal, nu profesional.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.