Cu cine va vota Radu Paraschivescu: ”Pentru mine nu e greu de ales”

Scriitorul Radu Paraschivescu a dezvăluit cu cine va vota în turul doi al alegerilor prezidențiale, susținând că pentru el ”nu este greu de ales”. Acesta a făcut o comparație între liniile generale de discurs ale celor doi candidați, Elena Lasconi și Călin Georgescu.

Astfel, Radu Paraschivescu arată că va pune ștampila pe Elena Lasconi, iar pe celălalt candidat ”speră din suflet să nu aibă ocazia să îl cunoască”.

”De o parte, o femeie bine intenţionată, care comite greşeli şi are încă multe de învăţat. De partea cealaltă, un produs al ceauşismului târziu, cu ifos sapienţial în rostirea enormităţilor, mistic de vodevil, jucând prost partitura pioşeniei şi mustind de putinism legionaroid. De o parte, un om care vrea să păstreze direcţia europeană a României, de cealaltă, un filorus declarat. De o parte, o candidată care, fie şi poticnindu-se în campanie, e în favoarea păstrării racordurilor europene, de cealaltă, un adept al izolaţionismului şi o nesfârşită arteziană de inepţii şi minciuni flagrante. Nu e greu de ales – cel puţin pentru mine. Elena Lasconi, nu vă cunosc, dar o să vă votez. Călin Georgescu, nu vă cunosc şi sper din suflet să nu am ocazia”, a scris Radu Paraschivescu pe Facebook.

Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/radu-paraschivescu-voteaza-elena-lasconi-1908503


Analyse


2026-02-07 13:45:47

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.